Est News

Începe judecata lui Romică Lorenț și Tiberiu Coatu

de Marian Mocanu

Chiar dacă inițial Romică Lorenț, fostul viceprimar al municipiului Huși și Tiberiu Coatu, fost edil al comunei Găgești, susțineau sus și tare că nu sunt vinovați de o fraudă de 1,1 milioane lei din fonduri europene, aceștia nu au mai formulat nici un fel de cereri și excepții cu privire la rechizitoriul procurorilor DIICOT prin care sunt acuzați de fapte de corupție. În aceste condiții, magistrații Tribunalului Vaslui au considerat că poate începe judecata, primul termen urmând a fi dat la începutul anului viitor. Ceilalți trei acuzați în dosar, printre care și Maricica Chelaru, fostul diriginte de șantier, acuzată că a semnat în fals situațiile de lucrări, se consideră nevinovați, formulând mai multe cereri și excepții, respinse de judecători. Romică Lorenț este cumătru cu fostul președinte Traian Băsescu care, pe vremea când era simplu deputat de Vaslui, i-a botezat unul din copii, lucru speculat de fostul viceprimar hușean pentru a-și rotunji veniturile.

Acuzați de procurorii DIICOT de constituire de grup infracțional, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals și uz de fals, Romică Lorenț și Tiberiu Lorin Coatu sperau să scape de închisoare după ce au dat un tun de peste 1,1 milioane de lei (11 miliarde de lei vechi) la Primăria Găgești.

Banii fuseseră alocați la sfârșitul lui 2009 pentru “Amenajare de poduri în localitățile Găgești, Tupilați și Popeni și reparații pod armat în localitatea Peicani”, a cărei valoare totală era de 2.665.031 de lei. Licitația a fost câștigată de Trustul de Montaj Utilaj Chimic București – sucursala Iași, însă lucrările au fost subcontractate unei firme patronate de Romică Lorenț, Semnal Media Huși. Metoda folosită pentru fraudare a funcționat fiindcă au fost implicate două persoane din conducerea de atunci a Primăriei Găgești, respectiv contabilul Liviu Toma și primarul Tiberiu Coatu, plus dirigintele de șantier, Maricica Chelaru, și reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Vaslui. Toți aceștia au semnat mai multe documente care atestau că firma lui Lorenț ar fi executat lucrări de infrastructură și suprastructură la toate cele trei poduri, deși în realitate nu se făcuse mai nimic. Pentru a-i convinge pe ceilalți complici Romică Lorenț a făcut uz de relațiile de cumetrie dintre el și Traian Băsescu, pe atunci președintele României. Practic, prin 1996, pe vremea când Băsescu era deputat, iar Lorenț președintele organizației municipale PD Huși, primul i-a botezat unul din copii viitorului viceprimar. Acest lucru a fost speculat la maximum, pentru a-și atrage unele lucrări finanțate din fonduri europene sau cu bani de la bugetul de stat, cum este cazul de la Găgești.

Inițial, acuzații au contestat actul de trimitere în judecată al procurorilor DIICOT. Chiar și așa, cu toate excepțiile invocate, magistrații Tribunalului Vaslui au considerat că sunt întrunite toate condițiile pentru începerea cercetării judecătorești în cazul lui Romică Lorenț, Tiberiu Coatu &Co. Procesul va începe în luna ianuarie 2016. Cei cinci inculpați sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la abuz în serviciu în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și instigare la spălare a banilor. Conform rechizitoriului, Romică Lorenț „a instigat funcționarii primăriei Găgești pentru a deconta în mod nelegal și în baza unor documente false suma de aproximativ 1.005.000 lei, bani reprezentând contravaloarea reparațiilor pentru podurile situate în localitățile Tupilați, Găgești și Popeni și reparații la un pod din localitatea Peicani și a întocmit în fals documente în baza cărora s-au decontat, în mod nelegal, sumele de bani provenite de la bugetul de stat în baza unui program de infrastructuri rurale“.

Exit mobile version