Au participat foști și actuali internaționali, legende ale acestui sport, precum și numeroase alte personalități. Într-un cadru festiv, oficialii au înmânat trofee și plachete celor mai buni sportivi și antrenori ai anului 2015, de la toate categoriile de vârstă, dar și celor mai bune cluburi, sportivilor incluși în Hall of Fame-ul rugbyului românesc și celor care s-au remarcat de-a lungul întregii activități rugbystice.
Internaționalul bârlădean Ovidiu Tonița, în vârstă de 35 de ani, cel mai titrat rugbyst român din toate timpurile, a primit distincția pentru întreaga carieră. Prin participarea la Cupa Mondială de Rugby de anul acesta a devenit singurul rugbyst român care a participat la cinci ediții consecutive ale acestei competiții (1999, 2003, 2007, 2011 și 2015). Plan mondial împarte acest record cu neozeelandezul Brian Lima. Meritele sale au fost recunoscute și pe plan local de către autoritățile urbei sale locale – în luna octombrie 2015 a fost declarat Cetățean de Onoare al Bârladului. Din păcate doar câteva zile după această apreciere a decis să se retragă din rugbyul profesionist și a semnat cu clubul La Salanque Côte Radieuse, care evoluează în Fédérale 2, al doilea eșalon valoric din rugby amator în Franța. Tonița, poreclit de presa sportivă internațională ”Autobuzul din Carpati”, a debutat pentru România la doar 19 ani, într-un meci cu Maroc, în 2000, în Cupa Europeană a Națiunilor. De atunci, acesta a strâns 72 de selecții pentru România și a marcat 70 de puncte, inclusiv 14 eseuri. De-a lungul carierei, jucătorul, cu un gabarit impresionant, 195 cm și 107,5 kg, a evoluat la echipe de vârf din prima ligă franceză precum Grenoble, Biarritz, Perpignan, ca în ultimul sezon să joace pentru Aix-en-Provence, cu care a promovat în ProD2, a doua ligă din Hexagon.
În partida contra selecționatei Irlandei de anul acesta, în care a marcat de altfel și singurul nostru eseu, Ovidiu Tonița a mai egalat un record, recordul de 14 participări al unui român la Cupa Mondială de Rugby, deținut și de Romeo Gontineac.
CSS Bârlad oferă talente Federației Române de Rugby
La Gala Rugbyului Românesc a fost premiat și Clubul Sportiv Școlar Bârlad, desemnat cel mai bun club de rugby din România la categoria copii, sportivi cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani. Tot săptămâna trecută CSS Bârlad a primit din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Vaslui o plachetă omagială pentru a marca cei 40 de ani de existentă, în cadrul Galei Sportului Vasluian, care s-a ținut pentru prima dată la Bârlad. Ani în care Bârladul a fost constant o pepinieră a rugbyului românesc. Nici la celelalte categorii de vârstă CSS nu duce lipsă de talente. La loturile naționale au fost selectați mai mulți jucători: la Under 15 a fost selectat Sebastian Munteanu; la Under 18 și Under 16 au fost convocați la loturile naționale Vlad Vișan, Cosmin Iliută, Stefan Cucoș, Cătălin Osman, Vlad Leică, Giani Tănase, Petru Azoiței, Cătălin Stefănică , Cristi Costea.
„ Nu am făcut altceva decât să continui munca pe care a desfășurat-o colegul meu Ciprian Popa și rezultatele au venit conform obiectivelor propuse de acesta. Conjunctura a făcut să preiau această funcție datorită faptului că acesta a fost promovat într-o funcție mai mare și anume director regional de dezvoltare în cadrul Federației Române de Rugby. Copiii de până la 14 ani au participat la toate turneele care au fost în calendarul competițional și au luat locuri fruntașe. Clubul Sportiv Școlar a obținut rezultate și la alte categorii de vârstă. Medalii de bronz la Under 19 și la Under 18. Deasemenea argint la Under 16. Sportivi care s-au comportat deosebit la campionatul european au fost Daniel Boicu, Ionuț Balaban, Cristi Chirica și Andrei Toader. Meciurile au fost viu disputate și jucătorii noștri au etalat valoare. Drept urmare, după turneele finale din luna mai foarte mulți jucători de la echipele noastre au fost selecționați la loturile naționale. Sunt mulțumit de rezultatele pe care le-am obținut și continuăm pe același trend ascendent în noul an competițional abia început, 2015 -2016. Suntem în grafic la toate categoriile de vârstă, toate echipele noastre se află pe locul I” , a declarat pentru Est News Ioan Harnagea, directorul CSS Bârlad.