Est News

Modificarea TVA – bătaie de cap pentru comercianți, facturi mai mari pentru tot poporul

de Marian MOCANU

Încurcături peste încurcături la începutul noului an. Va trebui să ne facem provizii serioase de alimente, întrucât este de așteptat ca în primele zile ale lui 2016 o parte din magazine să rămână închise mai mult decât în mod obișnuit. Din pricină că, de la 1 ianuarie 2016 cota standard de TVA va scădea la 20%, comercianții sunt obligați să ia o serie de măsuri, printre care refiscalizarea caselor de marcat și schimbarea prețurilor la raft.

Prima zi a anului 2016 va însemna și scăderea  TVA de la 24% la 20%, pentru produsele nealimentare, urmând să ajungă la valoarea de 19% de la 1 ianuarie 2017. Măsura are un impact major atât asupra agenților economici, cât mai ales asupra consumatorilor, beneficiari direcți al reducerii, cel puțin teoretic. În fapt, prețul mărfurilor nealimentare ar trebui să scadă.

În momentul în care, după 1 ianuarie 2016, comercianții își reîncep activitatea, pe bonurile fiscale trebuie ca TVA-ul să fie de 20%, dar, să nu ne grăbim a ne face iluzii.

„În general, vom face modificările cotei de TVA cu prioritate la societățile cu care avem contract, chiar și în primele zile de după Anul Nou. Ceilalți pot apela la serviciile noastre prezentându-se la noi cu casele de marcat după data de 4 ianuarie”, ne-a declarat reprezentantul unei firme vasluiene specializată în fiscalizarea caselor de marcat.

Operațiunea durează circa cinci minute, în funcție de modelul aparatului, prețul fiind în general în jurul valorii de 50 de lei. Având în vedere că, la nivelul județului Vaslui sunt înregistrate circa 18.000 case de marcat, din care circa 80% sunt funcționale, nu toți comercianții vor reuși modificarea. Aceștia vor trebui să-și suspende activitatea până la intrarea în legalitate, în caz contrar riscând o serie de sancțiuni.

În afara amenzilor, a dobânzilor și penalităților pentru necolectarea corectă a cotei de TVA, comercianții respectivi pot pierde și clienții care se vor adresa magazinelor deschise sau care eliberează bonuri fiscale corecte.

Comercianții mai au obligativitatea actualizării documentelor comerciale, inclusiv a listelor de prețuri, a contractelor și chiar a materialelor promoționale, dacă acestea conțin informații cu privire la prețuri cu TVA. Deci, în plus față de costurile pentru fiscalizare, o bună parte din comercianți vor avea și alte cheltuieli care, în mod sigur, se vor reflecta în prețurile produselor. Așa că, nu ar fi de mirare ca, în fapt, prețurile să nu scadă de pe 1 ianuarie 2016. La fel ca în cazul scăderii chiar mai importante de TVA la alimente din acest an, când, în multe cazuri, prețurile la raft au rămas nemodificate.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version