Că au mâncat sau nu au mâncat carne de porc și preparate tradiționale, mai mult ca sigur, grațiile care ne populează showbizul nu au reușit să se abțină de la dulciuri. Iar după astfel de extravaganțe culinare, nepermise în restul anului, divele noastre au pus lacăt pe frigider și au intrat la dietă. Nu de slăbire, că nu se mai poartă, ci de detoxificare.
Cu digestia îngreunată de mesele copioase și păcatul de a scăpa în ele, frumușelele cu rang de vedetă sunt pregătite de abstinență… culinară. Pentru ele, abia acum începe postul! Adio, prăjituri de casă! Adio, cozonaci pufoși! Cu bine, cărniță fragedă și bine preparată! Bye, bye, slăninuță și șorici!
Ei, pe astea din urmă se jură că n-au pus gura nici măcar de poftă, dar, chiar și așa, de azi înainte, preț de câteva săptămâni grele, baza alimentară o vor reprezenta cruditățile. Sălățica, fructele și legumele crude sunt acum la putere și doar ele pot repara ce opulența meselor de Sărbători a stricat. Dar să vedem… cum anume se detoxifică divele?
Dă ciocolata pe deserturi raw
După Sărbători vine dieta și pentru gurmanda Adelina Pestrițu. Dulciurile dispar din viața ei și își lasă corpul pe mâna… crudităților.
“De obicei, după perioada asta, consum multe freshuri și alimente raw-vegane. Sunt înnebunită după dulciuri, drept pentru care le consum pe cele raw, care sunt sățioase și îngrașă mai puțin… Nu mai mănânc nimic după ora 18.00 și fac mult sport”, susține ea.
3 săptămâni de sport și restricții
În ani la rând, în care a trebuit să arate impecabil, Gina Pistol a descoperit ce-i face bine și și-a creat propria dietă. Practic, de câte ori simte nevoia unei detoxificări, elimină alimentele grele și spune “La revedere!” sedentarismului:
“Beau foarte multă apă și ceaiuri (sucurile acidulate sunt interzise cu desăvârșire) și fac cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi – abdomene, genuflexiuni și flotări. În ceea ce privește regimul alimentar, acesta se limitează la salate, fructe și pește la grătar”.
La capătul dietei poate avea cu 2-3 kg mai puțin, dar ea simte că “am pierdut mai mult”. “Ideal este ca acesta să devină un stil de viață”, este de părere Gina.
Totul începe cu apă cu lămâie
Deși e pofticioasă și nu se abține întotdeauna de la bunătățile care-i fac cu ochiul, Ilinca Vandici nu s-a rotunjit niciodată. Iar asta pentru că, de câte ori simte nevoia, intră la cură. Una anume:
“Încep cu un pahar cu apă cu lămâie pe stomacul gol, în fiecare dimineață. Urmează un iaurt cu semințe și piept de curcan cu salată. Iar seara, doar salată. Și, foarte important, sport măcar de trei ori pe săptămână”.
Interzis la proteine animale
Când nu pozează sexy, e sexy. Laura Cosoi este un model de urmat pentru orice femeie, însă felul în care arată cere sacrificii. Orice derapaj alimentar este urmat de un regim strict de cel puțin zece zile, pe care nu oricine îl poate ține: “Beau sucuri naturale și mănânc doar salate sau legume crude. Fără brânză, ouă, carne!”.
Supradoză de vitamina C
Când vrea detoxificare, Nicoleta Luciu se detoxifică, nu glumește. Iar rețeta la care recurge ar putea părea oricărui om de rând criminală.
“Eu țin cura cu citrice. Practic, mănânc doar portocale, mandarine, clementine și lămâi”, ne-a mărturisit bruneta. O zi parcă nu ar fi un capăt de lume, dar ea nu se abate timp de… DOUĂ SĂPTĂMÂNI!!!
Ceai după ceai până își recapătă silueta
Nu e nici cea mai silfidă, dar nici pufoasă nu-i. Apetisantă, ar spune privitorii despre Delia. Iar formele ei nu-s de trecut cu vederea, așa că artista a învățat cum să le păstreze fără să sară din grafic.
“Nu am mâncat mult de Sărbători, dar când simt nevoia unei detoxificări, beau mult ceai verde și roșu”, ne-a dezvăluit Delia.
Sursa: libertatea.ro