Șoferii ”agresivi” ar putea fi sancționați cu 6 până la 8 puncte amendă și chiar suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, printre manevrele incriminate fiind schimbatul succesiv al benzilor pentru depășirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar.
40 de aleși din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea și sancționarea șofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente.
Propunerea legislativă prevede la articolul 136 obligația conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulația cu viteză la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din față de a elibera banda de circulație, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulația pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulația regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalți participanți la circulație ar putea intra în categoria „șofat agresiv”.
Șoferii vor fi pedepsiți, de asemenea, pentru: circulația cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia; realizarea intenționată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului; oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roșie a luminii semaforului; conducerea unui vehicul care poluează fonic, peste norma stabilită de regelemntările în vigoare, din cauza eliminării amortizoarelor fonice din tobă sau a utilizării unor astfel de amortizoare neomologate.
Toate acestea ar putea fi sancționate, potrivit proiectului lege înscris la Senat, cu amenzi contravenționale din clasa a III-a, între 6 și 8 puncte amendă.
Sancțiunile se înăspresc pentru efectuarea unor manevre interzise, asociate comportamentului agresiv în trafic, cum ar fi: deplasarea succesivă, neregulamentară, de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens; efectuarea manevrei de întoarcere a vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; frânarea bruscă la revenirea pe bandă, imediat după ce conducătorului unui vehicul a efectuat o depășire a unui vehicul, de natură a-l determina pe conducătorul acestuia din urma să schimbe brusc direcția de mers sau să frâneze excesiv pentru a evita impactul; depășirea neregulamentară a unei coloane oprite formată din vehicule obligate să oprească la pătrunderea într-o intersecție, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în alt caz de forță majoră, în scopul de a plasa vehiculul în partea din față a coloanei.
În astfel de cazuri, șoferii riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte amendă) de sancțiuni și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Amenzile contravenționale se stabilesc pe clase de sancțiuni al căror cuantum este determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate. Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie.
Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, necesitatea definirii și sancționării comportamentului agresiv în trafic. În textul propunerii legislative, aleșii definesc comportamentul agresiv drept ”efectuarea în mod voluntar a unor acțiuni sau manevre succesive, prevăzute în prezenta lege, în timpul conducerii, de către un conducător de vehicul, neconforme cu regulile de circulație sau de conducere preventivă, prin care aceasta stânjenește sau îi obligă pe ceilalți participanți la circulație să ia măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unui accident sau a nu periclita siguranța circulației”.
Potrivit explicațiilor oferite de parlamentari, modificarea actualului Cod Rutier este necesară întrucât ”în aplicarea prevederilor OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare, precum și a altor reglementări directe sau conexe existente se relevă deficiențe constând în existența dublei reglementări, interpretarea contradictorie a unor reglementări, reglementarea excesivă a unor situații prevăzute în lege și existența unor lacune de reglementare pentru anumite situații din trafic”.
Sursa: mediafax.ro