Est News

Taximetriștii bârlădeni s-au dat „loviți”, de Revelion

Dacă, în mod obișnuit, taximetriștii nu prea doresc să lucreze noaptea, nici la cumpăna dintre ani nu au fost prezenți în număr suficient pentru a putea onora comenzile care au blocat dispeceratele firmelor de taximetrie din Bârlad. Se pare că taximetriștii nu mai sunt interesați să-și rotunjească veniturile în noaptea de Revelion și aleg să petreacă alături de cei dragi.

Imediat după miezul nopții de Revelion mulți bârlădeni au dorit să cheme un taxi dar au avut de așteptat zeci de minute până să le preia cineva comanda. Unii au așteptat destul, alții au renunțat pentru că nu le-a răspuns nimeni la dispecerat. Această lipsă de mobilizare în rândul taximetriștilor persistă de câțiva ani, dar în acest a avut o amploare considerabilă. În ciuda tarifului ridicat, care le-ar fi putut aduce profituri consistente, taximetriștii au refuzat, în cea mai mare parte, să lucreze în noaptea dintre ani.

În baza ultimei hotărâri a Consiliului Local în domeniul transportului public în regim de taxi, tariful în timpul zilei pe kilometru este de 1,8 lei, iar pe timpul nopții tariful este mai mare cu 50%. Așadar, tariful de sărbătoare cuprinde 2 lei staționarea plus 2,3 lei/km și tradiționalul bacșiș. Cum cei mai mulți dintre clienți au fost „euforizați, de Revelion,”, nici nu au mai băgat de seamă dacă prețul unei călătorii a fost exagerat sau nu, dacă aparatul de taxat a fost pornit și nici dacă au primit sau nu bon fiscal. Asta în cazul în care dispeceratul le-a preluat apelul.

Bârlădenii au constatat în ultimele luni că după ora 20 comenzile sunt onorate foarte greu, din cauză că taximetriștii nu vor să facă ture de noapte, probabil din lipsă de clienți. Nu de puține ori, bârlădenii trebuie să revină în mod repetat cu apeluri la dispecerat pentru a fi serviți. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version