Est News

S-au îmbătat criță, la 16 ani

În a doua zi a noului an, la Compartimentul de Primire a Urgențelor de la Secția Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, au fost aduși cu ambulanța doi tineri de 16 ani beți criță.

„Primul adolescent a fost adus, în stare de ebrietate, la ora 15, diagnosticul pus de medici fiind intoxicație cu alcool. Al doilea tânăr a sosit la ora 20, prezentând aceeași stare avansată de ebrietate, acesta recidivând după ce, pe 4 decembrie, a mai ajuns la Pediatrie cu aceeași problemă. Acesta din urmă suferă de oligofrenie, boală care nu îl împiedică, se pare, să consume băuturi alcoolice”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

Cei doi pacienți au primit îngrijiri la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU), putând să plece acasă după administrarea perfuziilor.

Față de 15 cazuri de intoxicație cu alcool în perioada Crăciunului, de Revelion CPU a înregistrat doar cinci cazuri. Dintre acestea, două au fost cele ale adolescenților amintiți. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version