Est News

Oamenii străzii din Vaslui, adăpostiți de municipalitate.

de Marian MOCANU

Circa 20 de oameni ai străzii care-și fac veacul prin Vaslui au fost strânși de pe străzi și cazați în Centrul de primire în regim de urgență a persoanelor fără adăpost deschis la Ștrandul Municipal Vaslui. Dacă unii dintre cei strânși de pe străzi au rămas în centru, alții au refuzat internarea, declarând pe proprie răspundere că au condiții de locuit, după care au fost descoperiți dormind în sala de așteptare a stației CFR Vaslui.

Încă de la începutul lunii decembrie, municipalitatea vasluiană a declanșat acțiunea de strângere și cazare a persoanelor fără adăpost. Cu atât mai mult, în perioada în care au fost înregistrate temperaturi scăzute, de până la minus 17 grade Celsius, polițiștii locali vasluieni au încercat să convingă „boschetarii” să apeleze la serviciile municipalității pentru a putea terece de această perioadă grea.

Poliția Locală, Poliția Municipală, dar și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ori a Serviciului Județan de Ambulanță au demarat astfel de acțiuni de identificare a persoanelor fără adăpost, care sunt apoi îndrumate către spațiul special amenajat. Persoanele care ajung în Centrul de primire în regim de urgență a persoanelor fără adăpost primesc un ceai cald și un sandvici atunci când ajung în centru, sunt deparazitați și cazați în condiții decente.

„La începutul lui decembrie, de când au fost înregistrate temperaturi negative pe timpul nopții, au fost luate măsuri pentru cazarea persoanelor fără adăpost identificate de polițiștii locali. Persoanele fără adăpost beneficiază de căldură, apă caldă, electricitate și chiar o masă zilnică. Mai întâi, li se face o deparazitare și un control medical, dacă este cazul, și primesc haine curate. Cu toate acestea, dacă unii rămân cazați și în timpul zilei, altele refuză internarea temporară, motivând că au unde locui, chiar dacă au fost găsiți dormind prin stația de așteptare a Gării CFR Vaslui, ori prin alte cotloane”, a declarat Dragoș Cazacu, viceprimarul municipiului Vaslui.

Dacă la începutul lui decembrie, după ce s-au înregistrat primele temperaturi negative, la Centrul de primire în regim de urgență a persoanelor fără adăpost au fost găzduite în medie trei persoane zilnic, ulterior, odată cu instalarea gerului, numărul acestora a crescut, de la opt – nouă persoane ajungând chiar și la 16, în nopțile în care mercurul termometrelor a scăzut până la minus 17 grade Celsius. Cei mai mulți dintre cei fără adăpost părăsesc pe timpul zilei centrul de cazare pus la dispoziție de municipalitate, pentru a mai câștiga un ban, de obicei făcând diferite servicii comercianților din piețe. Ulterior, la apropierea nopții, aceștia revin la centrul respectiv, pentru a dormi la căldură.

Exit mobile version