Est News

Bârladul, luat cu asalt de mascați!

de Răzvan CĂLIN

Sâmbătă, polițiștii bârlădeni, ajutați de echipe de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au desfășurat o razie la nivelul orașului, axată pe prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.

La sfârșitul săptămânii trecute (9 ianuarie), Bârladul a fost luat cu asalt de polițiști și lucrători ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui. A fost o acțiune de amploare, ce s-a întins pe durata a trei ore și a angrenat forțe de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Investigații Criminale, Biroul de Ordine Publică și Biroul Rutier.

”Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și creșterea siguranței în trafic. Pe parcursul acțiunii, au fost legitimate 37 persoane și au fost controlate 48 de autovehicule. Alte 11 persoane au fost conduse la sediul Poliției Bârlad pentru verificări sau pentru a le fi clarificată situația. Față de 25 persoane care au săvârșit fapte de natură contravențională au fost luate măsuri de sancționare, 23 fiind pentru încălcări ale O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 3.150 lei. De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere. Polițiștii au mai reținut și un certificat de înmatriculare pentru conducerea unui autovehiculul pe drumul public acoperit cu zăpadă, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

La rândul lor, polițiștii de investigații criminale au efectuat verificări la domiciliile persoanelor împotriva cărora au fost dispuse măsuri preventive privind modul în care acestea își respectă obligațiile stabilite de instanță. Este vorba despre cinci persoane din Bârlad împotriva cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Alți doi bârlădeni s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Acestea au fost depistate în zona Pieții ”Sfântul Ilie” în timp ce ofereau spre vânzare 760 de țigarete având timbru de accizare din Republica Moldova, bunuri provenite din infracțiunea de contrabandă. Țigaretele găsite asupra acestor persoane au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version