Săptămâna trecută, în sala de expoziții a Cinematografului „Victoria” din Bârlad a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Consiliului Județean al Elevilor. Întâlnirea a fost prima activitate organizată în cadrul proiectului extrașcolar „Implică-te! Și tu poți!”, inițiat de Cosmin Boțoroga, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vaslui și elev al Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad. Au participat aproximativ 30 de elevi reprezentanți ai tuturor consiliilor școlare din județul Vaslui.
„S-a optat pentru activități de tip non-formal pentru că ele vin să completeze cunoștințele dobândite în cadrul sistemului de școlarizare formală. Dintre obiectivele propuse de echipa de formatori amintesc implicarea tinerilor în promovarea valorilor și principiilor etice, dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților de comunicare, management, leadership, dar și asigurarea șanselor egale dezvoltare personală”, a declarat Veronica Huiban, director adjunct al Liceului „Mihai Eminescu”, membră a echipei de formatori alături de profesoarele Diana Istrate, Roxana Giușcă și Loredana Stegaru de la același liceu bârlădean.
La întâlnirea reprezentanților consiliilor școlare ale elevilor din județ au mai fost prezenți Gheorghe Pricop, directorul Liceului „Mihai Eminescu”, Dorin Apostu, viceprimarul interimar al municipiului, și deputatul Adrian Solomon.
Consiliile elevilor au fost înființate în anul 2007 ca un organism care reprezintă interesele elevilor la nivel local și județean, sunt un factor important de democratizare a școlii și încurajează relația de parteneriat dintre elevi și profesori. (Mihaela NICULESCU)
Sursa foto: www.b-o.ro