de Dan Dobrovolschi
Rivalitatea dintre platformele iOS și Android a început încă de când au ajuns pe piață, iar utilizatorii au fost încurajați să rămână pe platforma pe care au ales-o dacă doresc să aibă parte de o tranziție ușoară de la un terminal la altul. În trecut, atât Apple, cât și Google au lansat aplicații sau servicii care să ajute utilizatorii să migreze de pe o platformă pe alta, însă doar într-un sens. Apple dezvolta unelte pentrua atrage utilizatorii de Android către iOS, iar Google pentru a atrage utilizatori către platforma sa. Ei bine, se pare că Apple lucrează acum la o unealtă pentru a-i ajuta pe fanii iPhone să treacă la Android, dacă doresc.
Informațiile sunt acum doar la nivel de zvon, însă nu ar fi foarte ieșit din comun să primim o confirmare oficială destul de curând. Se pare că aplicația de migrare va fi dezvoltată la presiunile operatorilor telecom din Uniunea Europeană, care spun că majoritatea utilizatorilor de iPhone nu schimbă platforma pentru că nu există o cale simplă pentru a-și păstra informațiile personale. Nu este însă clar dacă operatorii au amenințat compania cu acțiuni legale, sau dacă Apple încearcă să rămână în relații bune fără să creeze o dispută publică acceptând condițiile impuse. Cu toate acestea însă, Apple are acum și servicii plătite pe platforma Android, abonații de Apple Music rămânând în continuare plătitori, indiferent de sistemul de operare mobil. Atât timp cât Apple are în continuare bani de câștigat de pe urma Android, nu ar prea multe motive să nu ofere o cale simplă de transfer al datelor, contactelor, fotografiilor și fișierelor multimedia de pe un iPhone pe un smartphone cu sistem de operare Google.
Sursa: go4it.ro