Est News

Gimnastele din Bârlad pleacă din nou în Franța!

de Răzvan CĂLIN

10 gimnaste de la CSS Bârlad vor participa la concursul internațional ”Grand Prix de Nîmes”, ce se desfășoară anual în Vergeze, Franța, localitate înfrățită cu Bârladul.

În perioada 23 ianuarie – 2 februarie, 10 gimnaste de la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, însoțite de antrenorii Ana Maria și Liviu Iordache vor pleca la Vergeze, în Franța, unde vor lua parte la tradiționalul concurs internațional ”Grand Prix de Nîmes”.

”A devenit de acum o tradiție pentru secția de gimnastică a CSS Bârlad să participe la această prestigioasă competiție de profil din Franța, de unde de fiecare dată s-au întors cu rezultate notabile. Avem încredere că și în acest an, gimnastele noastre vor avea o evoluție cât mai bună și vor reveni acasă cu medalii”, ne-a declarat Ioan Harnagea, directorul CSS Bârlad.

Anul acesta, transportul lotului de gimnaste bârlădene va fi asigurat cu un microbuz propriu al clubului, care a intrat în dotarea instituției grație unui program guvernamental finanțat prin Ministerul Dezvoltării. Cazarea va fi asigurată de organizatorii francezi ai competiției. Este al 22-lea an în care gimnastele bârlădene participă la această competiție din Vergeze.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version