Est News

Antrenorii vasluieni își reînnoiesc licențele

Astăzi este ziua în care Federația Română de Fotbal (FRF) a programat vizita antrenorilor vasluieni, pentru reînnoirea licențelor, în a doua sesiune a cursurilor de perfecționare a antrenorilor posesori ai Licențelor UEFA A și B pentru anul 2016.

În momentul luării în evidentă, fiecare antrenor trebuie să facă dovada plății vizei anuale, a taxei de reînnoire sau perfecționare, precum și a taxei pentru editarea licenței (card). Cursurile anuale de perfecționare vor avea loc la sediul Federației Române de Fotbal, în sala “Nicolae Dobrin”, pe parcursul a cinci zile. Sesiunile vor fi susținute de trei lectori ai Școlii Federale de Antrenori: Ciprian Urican, Alin Hancas și Dacian Nastai.

Până anul acesta, membri ai Școlii Federale de Antrenori se deplasau pe aproape întreg teritoriul țării, dar datorită programului foarte încărcat de anul acesta acțiunea de reînnoire și perfecționare din acest an pentru antrenorii posesori ai Licențelor UEFA A și B va avea loc în București, la sediul Federației. Taxele de viză pe carnetul de antrenor pentru anul 2016 variază în funcție de eșalonul competițional. În Liga I, pentru funcția de principal se cer 1.095 de lei, pentru secund 821 de lei, iar antrenorii de portari și preparatorii fizici, doar 547 de lei. În Liga a II-a, un antrenor principal trebuie să scoată din buzunar 775 de lei, un secund 581 de lei, iar antrenorii de portari și preparatorii fizici, câte 387 lei. În Liga a III-a, antrenorii principali sunt taxați cu 300 de lei. Secunzii cu 225, iar antrenori de portari și preparatorii fizici cu 150 lei. La nivelul de fotbal feminin, tehnicienii plătesc 110 lei, la copii și juniori doar 70 de lei, iar la fotbal în sală 240 pentru Ligă I și 170 lei pentru Ligă a II-a.

Pentru antrenorii care doresc să efectueze cursul de perfecționare, vor plăți pentru Liga I câte 425 de lei, pentru Liga a II-a 290 și pentru Liga a III-a câte 165 de lei. La copii și juniori, divizia D, fotbal feminin și fotbal în sală se plătesc 90 de lei. Iar preparatorii fizici de nivelul Ligii I plătesc 195 de lei.

Taxa pentru eliberarea cardului este în valoare de 20 de lei. (G.P)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version