Est News

Așa era Valentina Pelinel înainte de operațiile estetice!

Femeia voluptuoasă de acum nu are nimic în comun cu fetișcana de odinioară, cu buze subțiri și sâni cât pumnul. Valentina Pelinel nu a recunoscut niciodată că ar fi apelat la bisturiu, dar pozele sunt mai mult decât grăitoare. Astfel, când lui Cristi Borcea i s-au aprins călcâiele după ea, blondina era deja „tunată”, fix pe gustul lui.
Nu s-a inventat pastila-minune care să-ți umfle sânii și buzele peste noapte, singurii care au această „pu­­tere” fiind momentan medicii esteticieni. La ei ar fi apelat și valentina_pelinel_maxim_1Valentina Pelinel (35 de ani) în trecut, pentru a se transforma dintr-o adolescentă silfidă, chiar plată în zona bustului, într-o bombă-sexy cu gură senzuală, sutien plin și față de păpușă Barbie. Adică fix aceleași calități fizice care îi plac la nebunie lui Cristi Borcea (45 de ani), bărbatul cu care Pelinel a început o relație clandestină în 2010, după cum ne-au povestit surse din anturajul celor doi, și căruia îi va dărui un băiețel la începutul verii. Așadar, venim cu dovezi clare, căci pozele nu mint.Pe când avea 21 de ani și a pozat doar în bikini pentru publicația “Stuff Magazine”, Valentina avea sâni mici, buze subțiri și pomeți mai puțin proeminenți. Ei bine, odată cu trecerea timpului, aceste părți ale corpului s-au transformat radical și au crescut direct proporțional cu faima blondinei. Și-a pus silicoane în SUA, procedura fiind una specială: implanturile au fost montate prin axilă, pentru că astfel incizia este mai mică și mai puțin vizibilă. O astfel de operație costa pe vremuri vreo 6.000 de euro. Și-a mărit buzele cu 2.000 de euro, procedeul fiind ireversibil, adică “pe viață”. Valentinei i-a fost introdusă în buze o bentiță din silicon, denumită popular “viermișor”.Zâmbetul perfect a avut și el câteva ajustări, căci Pelinel are în gură fațete dentare de 7.000 de euro. În plus, gurile rele spun că fotomodelul ar avea și lifting la sprâncene, dar și pomeții modificați.Click! a dezvăluit zilele trecute faptul că Valentina Pelinel se iubește cu Cristi Borcea din 2010, atunci când ambii erau căsătoriți. Dinamovistul cu Mihaela, cea care i-a dăruit trei copii, dar de care s-a separat oficial în 2011, iar manechinul cu politicianul Cristian Boureanu, de care a divorțat în 2014. Pe 4 ianuarie, Valentina a anunțat că este însărcinată, iar tot showbiz-ul l-a dat ca tată sigur pe Cristi Borcea. Acesta se află la Penitenciarul Jilava, fiind condamnat, în martie 2014, la șase ani și patru luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători.

Va îmbrăca rochie de mireasă, gravidă în 6 luni

A îmbrăcat rochia albă la nunta din 2007, cu Cristian Boureanu, însă luna viitoare, Valentina Pelinel va fi din nou mireasă. Ea a fost invitată să participe la Târgul de Mirese de la Romexpo și să promoveze o firmă de lux, care se ocupă cu astfel de ținute. Evenimentul va avea loc în perioada 26-28 februarie, iar atunci blonda va fi gravidă în luna a șasea. Fosta doamnă Boureanu a îmbrăcat de mai multe ori rochia de mireasă în prezentări de modă, chiar și pentru regretatul designer Oscar de la Renta.

Click! spune

Valentina Pelinel și-a început cariera de model la 15 ani, după ce a câștigat „Top Model România 1996”. A ajuns la New York un an mai târziu, la un concurs de frumusețe, pe care l-a și câștigat. Când defila pe podiumurile internaționale, blonda avea dimensiunile 86-61-91. S-a retras din prezentări în 2007.Sursa: click.ro

Review Overview

User Rating: 1.55 ( 1 votes)
Exit mobile version