Doi vasluieni pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei pentru furt calificat au fost identificați de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Postul de Poliție Poienești. Bărbații au fost conduși la Penitenciarul Vaslui în vederea executării pedepselor dispuse de către instanța judecătorească.
Cătălin S., în vârstă de 32 de ani, din localitatea Frasinu, comuna Poienesti, a fost condamnat de instantă la executarea pedepsei de 3 ani închisoare. Cel de-al doilea, Cristian C., în vârstă de 44 de ani, din municipiul Vaslui, a fost condamnat de Judecătoria Vaslui la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. (G.P)