Est News

Doi imigranți din Orientul Mijlociu, prinși de un polițist de frontieră aflat în timpul liber în timp ce făceau autostopul

Doi imigranți din Orientul Mijlociu au fost prinși de un polițist de frontieră aflat în timpul liber după ce au intrat ilegal în România, traversând înot râul Prut, cu scopul de a ajunge în Capitală. Ei au fost predați ulterior autorităților de frontieră din Republica Moldova.

Doi imigranți, de 19 și 24 de ani, au fost prinși de către un polițist de frontieră aflat în timpul liber în momentul în care făceau autostopul pe drumul european E 581, pe raza localității Valea Grecului. Ulterior, tinerii din Pakistan și Afganistan au fost predați polițiștilor de frontieră, care au mers împreună cu ei pe urmele lăsate în zăpadă de cei doi imigranți pentru a stabili pe unde au intrat ilegal în țară. Astfel, pe malul Prutului au fost găsite o vestă de salvare și o funie de 60 de metri, folosite la trecerea, cel mai probabil în înot, a râului care desparte România de Republica Moldova. Totodată, asupra lor a fost descoperită și o pungă cu mai multe adrese din Ucraina, Belarus și Republica Moldova. Cei doi imigranți au ajuns până la granița cu România după ce au mers cu un camion cu care au plecat din Ucraina.

Cei doi tineri nu au fost prea cooperanți, ei declarând doar că intenționau să ajungă în București pentru a se întâlni cu niște prieteni. De altfel, nu au vrut să spună nici cum au traversat râul Prut, deși, cel mai probabil, din obiectele descoperite, au făcut-o înot”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică.

Polițiștii de frontieră vasluieni au întocmit dosar penal pe numele celor doi imigranți pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Ulterior, tinerii din Orientul Mijlociu au fost predați autorităților din Republica Moldova, conform tratatului de readmisie semnat cu țara vecină. (Ionuț PREDA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version