Est News

Un elev de 15 ani a avariat trei mașini cu un autoturism furat pe care l-a condus și apoi l-a abandonat

Un copil de 15 ani din Cozmești este cercetat de polițiști pentru furt și conducere fără permis după ce i-a sustras unui prieten mașina cu care, după parcurgerea a 200 de metri, a lovit și avariat alte trei autoturisme de pe o stradă din Vaslui, iar apoi a abandonat mașina.

Un elev teribilist a reușit să distrugă patru mașini dintr-un foc, după ce a condus o mașină fără a avea, evident, permis. Accidentul s-a petrecut pe strada Hușului, din Vaslui, după ce Alin Gologan a furat cheile unui prieten de-al său, care adormise în locuința pe care părinții i-au închiriat-o, având în vedere că este elev în clasa a X-a la un liceu din oraș. După ce a reușit să pornească autoturismul, adolescentul a mers aproximativ 200 de metri, până în momentul în care a lovit trei mașini parcate pe marginea străzii. Ulterior, Alin Gologan a părăsit locul accidentului, fără să anunțe Poliția.

Printr-un apel la numărul de urgență 112, am fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras un autoturism parcat pe strada Hușului și care apoi a fost găsit abandonat la aproximativ 200 de metri. În urma cercetărilor, a fost identificat minorul de 15 ani care ar fi condus mașina a cărui proprietar este un bărbat de 26 de ani din București”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele lui Alin Gologan pentru furt și conducerea unui autovehicul fără a deține permis. (Ionuț PREDA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version