Est News

Parteneriat transfrontalier între Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad și Liceul „Hyperion” din Republica Moldova

Joi, 21 ianuarie, în orașul Durlești, de lângă Chișinău, a fost parafat un protocol de colaborare între Liceul „Hyperion” din localitate și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. Liceul bârlădean a adoptat simbolic unitatea de învățământ din Durlești pentru a crea o nouă punte de legătură între cele două spații românești.

30 de elevi de la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, împreună cu câțiva profesori, au fost primiți cu binecunoscuta ospitalitate moldovenească de către elevi și profesori ai Liceului „Hyperion” și de directoarea Valentina Untilov. Grupul de elevi voluntari din Bârlad nu a venit cu mâna goală, ci cu zeci de cărți din fondul de carte românească strânse într-o campanie specială pentru elevii de peste Prut. Liceul „adoptat” va primi pe viitor cărți, tehnică nouă și utilă elevilor, precum și resurse materiale. În baza protocolului vor avea loc vizite reciproce de informare și colaborare, vor fi organizate seminarii științifice pentru profesorii din Bârlad și Durlești, vor fi inițiate cursuri de învățare a meșteșugurilor pe cale de dispariție specifice zonelor etnofolclorice din Moldova, vor fi organizate evenimente culturale și ateliere de lucru.

Evenimentul transfrontalier desfășurat săptămâna trecută a răspuns campaniei „Adoptă un liceu din Basarabia”, inițiată de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”. Aceasta este o coaliție de organizații non-guvernamentale care susțin unirea României cu Republica Moldova și militează pentru regăsirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat. Campania adoptă un liceu din Basarabia presupune ca parlamentarii din România să aleagă o școală sau un liceu și împreună cu comunitatea să susțină acea instituție pe o perioadă de timp.

Din delegația bârlădeană au făcut parte Veronica Huiban, directoar adjunct al Liceului „Mihai Eminescu”, Dorin Apostu, viceprimarul Bârladului, Cosmin Boțoroga, președintele Consiliului Județean al Elevilor și deputatul Adrian Solomon.

Inițiativa Platformei Unioniste „Acțiunea 2012” a fost salutată de mai mulți parlamentari români care încearcă în acest fel să sprijine păstrarea identității românilor din Moldova și să încurajeze frații de peste Prut, în drumul către marea familie europeană. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version