Est News

Tânără în stare gravă, cu arsuri la nivelul feței, după ce soțul i-a dat foc la haine

O tânără de 32 de ani, din Mărășeni, a ajuns în stare gravă la un spital din Capitală, cu arsuri, în special, la nivelul feței, după ce părul i-a luat foc de la niște haine cărora soțul le-a dat foc în urma unui conflict domestic.

Un scandal iscat într-o familie de tineri din Mărășeni era să se încheie cât se poate de tragic. O femeie a suferit arsuri grave pe aproximativ o treime din suprafața corpului, după ce a căzut victimă unui conflict cu soțul său, un bărbat de 37 de ani. În urma certurilor dintre cei doi, bărbatul a adunat mai multe haine în mijlocul unei camere, le-a stropit cu benzină și apoi le-a dat foc.

„Tânăra de 32 de ani a încercat să le stingă, moment în care i s-a aprins părul, ulterior flăcările extinzându-se și la haine. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, medicii luând decizia transferării la Spitalul de Arși București”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele bărbatului de 37 de ani pentru vătămare corporală din culpă.

Exit mobile version