Est News

Jandarmii vasluieni au împărțit amenzi

La sfârșitul săptămânii, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au desfășurat acțiuni, în municipiile Vaslui și Huși, pentru a verifica dacă sunt respectate prevederile legale.

Jandarmii urmărit dacă există fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii. Au aplicat sancțiuni contravenționale pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare, tulburarea liniștii publice și consumul de băuturi alcoolice în locuri nepermise. Dar și pentru efectuarea de activități de comerț cu bunuri a căror proveniență nu a fost dovedită. În total, în perioada menționată, jandarmii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 650 de lei. Acțiunile vor continua în zonele pretabile săvârșirii de fapte ilicite, pentru respectarea prevederilor actelor normative în vigoare. (G.P)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version