Bărbatul de 61 de ani din Bârlad, care a ajuns, sâmbătă dimineață, cu ambulanța la Spitalul de urgență „Elena Beldiman”, după ce a fost găsit prăbușit în fața unui magazin, și-a revenit spectaculos din coma de gradul III. Bărbatul prezenta o halenă alcoolică puternică la internare, o cauză a instalării stării de comă fiind și consumul exagerat de alcool.
„Pacientul intrat în comă de gradul III de origine neprecizată a fost imediat internat la secția Terapie Intensivă, iar după ce a fost ventilat mecanic și i s-au făcut toate manevrele necesare, acesta a ieșit din comă și a fost internat la secția Neurologie”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.
După ce și-a revenit, pacientul a declarat că nu a consumat alcool și că nu are nicio rudă. În cele din urmă, la spital s-a prezentat fratele acestuia care a recunoscut că barbatul consumă frecvent alcool, cheltuindu-și toți banii pe băutură. Pacientul a avut mai multe internări, în anii trecuți, la Psihiatrie, fiind cunoscut cu tulburări de comportament din cauza etilismului. (Mihaela NICULESCU)