Est News

Incendiu la Vechia Roma

de Marian MOCANU

În această dimineață, acoperișul uneia dintre cele mai cunoscute pizzerii din Vaslui, Vecchia Roma, situată în apropierea intersecției dintre strada Ștefan cel Mare cu strada Anton Pann a luat foc, cauza probabilă fiind un coș de fum neizolat corespunzător. Chiar dacă incendiul s-a dovedit unul minor, pagubele limitându-se la doar 18 mp de acoperiș din tablă ondulată pe astereală din lemn și termoizolația din vată poliuretanică aferentă acestuia, pompierii au acționat cu nu mai puțin de trei autospeciale de stingere a incendiului, plus autospeciala de intervenție la înălțime. Pagubele au fost minore, incendiul fiind lichidat în scurt timp. Cu toate acestea, pizzeria va fi închisă o perioadă, pentru îndepărtarea efectelor incendiului.

Astăzi, în jurul orelor 9.47, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei construcții cu destinația de unitate de alimentație publică. La locul producerii evenimentului, s-au deplasat patru echipaje cu trei autospecială de stins incendii cu apă și spumă și o autospecială de intervenție la înălțime din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui. În urma recunoașterii s-a constatat că incendiul se manifesta prin ardere mocnită, cu degajări mari de fum și gaze toxice la nivelul acoperișului, riscând generalizarea acestuia la întreaga construcție. Imediat s-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului concomitent, cu protejarea bunurilor expuse incendiului. Din fericire, nu au fost victime, iar datorită intevenției prompte a echipajelor de stingere, incendiul a fost localizat în faza de dezvoltare a acestuia. Pagubele au fost limitate la nivelul acoperișului. Conform comunicatului ISU, cauza probabilă care a putut genera incendiul a fost un burlan de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile, respectiv elementele de lemn a acoperișului. Chiar dacă intervenția a fost una minoră, incendiu fiind stins în mai puțin de jumătate de oră, pizzeria va fi închisă o perioadă, pentru îndepărtarea efectelor incendiului. Din cauza incendiului, circulația în zonă a fost restricționată timp de câteva ore, strada Anton Pann, pe care este situată pizzeria, fiind legătura dintre varianta ocolitoare a municipiului Vaslui cu strada Ștefan cel Mare.

Exit mobile version