Isar are un CV impresionant, deținând funcția de vicepreședinte la Citibank România, apoi cea de vicepreședinte la Bancpost. Are studii de matematică la Universitatea din București și de finanțe-bănci la ASE, un master în matematici financiare la Oxford, MBA la Universitatea din Chicago și programe avansate urmate la Harvard. Acum e consilier la Banca Feroviară.
Mâna dreaptă a președintelui Iohannis
Din decembrie 2014, Alina Gorghiu (38 de ani) este copreședinte al Partidului Național Liberal, alături de Vasile Blaga. Membră a partidului din 2002, Gorghiu a fost purtător de cuvânt al PNL în campania pentru prezidențiale și prim-vicepreședinte al partidului. În 2001 a absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”, după care a urmat facultatea cu același profil de la Universitatea Pitești, iar din 2012 este doctor în drept, titlu obținut la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Alina Gorghiu a intrat în cursa pentru șefia PNL cu o zi înainte de alegeri, susținută chiar de Klaus Iohannis, moment în care Teodor Atanasiu s-a retras și i-a acordat susținerea.
Sursa: click.ro