De puțin timp a luat ființă un nou club de fotbal pentru copii, Real Junior Vaslui. Toți copiii de la LPS Vaslui de la grupele 2007, 2008, 2009 și 2010 au venit alături de antrenorul Ciprian Sorin Amarandei la acest nou club.
„Vreau să mulțumesc părinților care au fost alături de mine, LPS Vaslui și în mod special fostei doamne directoare a LPS Vaslui, Vârlan Luminița, pentru sprijinul acordat acestor copii și la cât mai multe performanțe de acum încolo pentru Real Junior Vaslui”, a declarat Ciprian Sorin Amarandei, antrenor la Real Junior Vaslui.
Prima competiție pentru ei are loc în această lună, când vor participa cu grupele 2008 (2 echipe), 2007 și 2009 la Brașov Indoor Cup, cel mai mare turneu internațional de fotbal în sală pentru copii și juniori din Sud-Estul Europei. An de an, la turneul care are loc în luna februarie și care se desfășoară în cele mai bune condiții pe suprafețe de joc cu iarbă artificială, parchet sau caucho, se înscriu peste 100 de echipe, atât din România cât și din străinătate. În timpul partidelor, sportivii vor beneficia de încălzire a terenurilor, prin intermediul unor aeroterme care vor funcționa pe toată durata competiției.
Primii care intră în competiție pentru clubul vasluian sunt juniorii de la U8, grupa copiilor născuți în 2008, care va disputa meciurile din grupă în acest weekend, în perioada 5 – 7 februarie. Echipa Real Junior Vaslui 1 dispută meciuri în grupa A, împotriva formațiilor Galactik București, Zimbru Chișinău Verde, Juniorul Suceava și Academia de fotbal „Gheorghe Hagi”. Cea de-a doua echipă a clubului luptă pentru supremația grupei D unde va întâlni formațiile FC Brașov Negru, Cautis Steaua Sudului și Luceafărul 2010 Cluj-Napoca Alb. La competiția brașoveană vor mai participa de la Real Junior Vaslui grupa U9 formată din copii născuți în 2007, în perioada 12 – 14 februarie și grupa U7, unde participă copii născuți în 2009, în perioada 19 – 21 februarie. (George PROCA)