Est News

Aplicatia online pentru depunerea de proiecte europene va fi gata cu o luna mai tarziu. „O sa fie mai important decat orice sistem pe care il avem”

Incepand din 19 februarie, cei care vor sa acceseze bani europeni vor putea sa o faca stand in fata calculatorului, promit oficialii.

Aplicatia MySMIS pentru depunerea online a proiectelor europene va fi operationala incepand cu data de 19 februarie, cu o intarziere de aproximativ o luna, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Aura Raducu, intr-o conferinta de presa.

„Initial am crezut ca anumite probleme tehnice le putem rezolva pana la 15 ianuarie. Si Windows 10 cand s-a pus, a durat cateva luni pana cand s-a lansat. Serviciul de Telecomunicatii Speciale ne ajuta, este o echipa care lucreaza intens si multe ore pe zi pentru a ne ajuta. Acesta este un sistem extrem de complex. O sa fie mai important decat orice sistem pe care il avem. Odata ce aplicantul isi depune CNP-ul si spune ca se numeste Ionescu, Popescu, imediat este legat la baza de date a Politiei si este verificat daca CNP-ul este al acelei persoane si are voie sa se inscrie. Este interconectat cu mai multe baze de date astfel incat sa eliminam din problemele si dificultatile pe care le-am avut in prima perioada cand veneau beneficiari pe mai multe proiecte si lucrau 30 de ore pe zi pe un proiect. Nu o sa se mai poata face asta si o sa stii cine lucreaza si cum. Nu avem ce face, am intarziat cu o luna”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Aura Raducu a precizat ca persoanele care vor aparea ca muncesc peste 12 ore pe zi vor fi date afara din sistem, aceasta fiind limita stabilita.

In 2014, a fost lansata aplicatia MySMIS2014, care urmeaza a fi utilizata de solicitantii si beneficiarii de fonduri europene in relatia lor cu autoritatile, pentru a depune proiecte mai rapid si mai simplu, utilizand mediul online, si pentru a-si implementa mai usor proiectele.

In data de 25 noiembrie, Ministerul Fondurilor Europene – Directia Generala Programe Capital Uman a anuntat amanarea deschiderii sistemului informatic MySMIS2014 pentru cererile de propuneri de proiecte nr. 2 – Dezvoltare Locala Integrata (DLI 360°) in comunitatile marginalizate rome si nr. 3/2015 – Sprijin pregatitor pentru animarea comunitatii din cadrul oraselor cu populatie peste 20.000 de locuitori, Etapa I – Sprijin pregatitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locala (SDL) si pentru infiintare GAL nou/ adaptare GAL deja infiintat la cerintele DLRC pentru perioada de programare 2014-2020, aferente Programului Operational Capital Uman (POCU).

Decizia a venit ca urmare a identificarii unor elemente care necesita imbunatatiri si simplificare in operationalizarea sistemului informatic MySMIS2014, elemente sesizate in urma testarii finale a acestuia.

Sursa: incont.stirileprotv.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version