Evoluții încurajatoare pentru atleții bârlădeni de la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad care au participat la prima etapă a Campionatului Național de Atletism. Aceștia au obținut timpi mai buni față de cei obținuți la prima competiție de anul acesta, Cupa Bistrița, care a avut loc la Bacău. CSS Bârlad a participat la fete prin Mihaela Petrea, care a obținut locul 3 la seniori și locul 1 la tineret, dar și la juniori băieți, prin Florin Mădălin Ioan, locul 16, la 1.500 metri și 10 la 800, Cosmin Ionuț Pană, locul 24 la 1.500 metri și George Valentin Râpan, locul 27 la 1.500 metri.
„A fost o cursă bună de verificare pentru Mihaela, un personal best pentru ea, un început bun, dat fiind ca la Cupa Bistriței a obținut 9.53, iar acum 9.38. Dacă mergem în trendul acesta va fi bine, pentru că noi ne dorim să ajungem timpul de 9.20. De doi ani nu a mai alergat în sală și având în vedere că a alergat mai bine decât pe pistă e un rezultat foarte bun. Sunt convins că o să mai creștem până la etapa finală. Nu îmi fac probleme în legătură cu obținerea un medalii, dar vrem primul loc. A obținut locul unu la tineret, acolo unde contează cel mai mult pentru noi, la 3.000 de metri. La 1.500 din păcate fața a suferit o crampă, am avut o zi mai proastă și am reușit doar locul 7, cu 4.39. 40, dar eu știu că poate obține un rezultat mult mai bun. Pentru Florin Ioan, care este junior I, în primul an va fi un pic mai greu, dar nu este imposibil dacă ne pregătim bine. Și el și-a îmbunătățit timpul pentru că la Bacău la 800 a obținut 2.03, iar acum a atins 1.57, iar la 1.500 a obținut 4.08, față de 4.18″, ne-a declarat Lucian Bolgar, antrenor la CSS Bârlad. (George PROCA)