de Răzvan CĂLIN
O femeie în vârstă de 27 de ani a adus pe lume un bebeluș fără creier și fără bolta craniană, care a decedat la scurt timp după naștere. Este singurul caz de acest gen înregistrat vreodată la Bârlad și unul din puținele din România.
Medicii bârlădeni de la Maternitatea din Bârlad s-au confruntat săptămâna trecută cu un caz pe cât de ieșit din comun, pe atât de rar întâlnit în întreaga țară sau chiar în lume: un bebeluș a fost adus pe lume fără a avea creier și bolta craniană.
În termeni medicali, această anomalie gravă poartă numele de anencefalie, iar grozăvia s-a petrecut joi, 4 februarie, când la Maternitatea din Bârlad o femeie din localitate a avut teribilul ghinion de a da naștere unui băiețel cu o astfel de malformație îngrozitoare. Tânăra mamă este la cea de a trei sarcină, ceilalți doi copii ai ei fiind cât se poate de sănătoși și de normali din toate punctele de vedere. Prin urmare, nici ea și nici soțul ei nu s-au așteptat ca cea de a treia sarcină să decurgă altfel decât primele două. De altfel, acest lucru a făcut-o pe femeie să nu facă prea multe ecografii, ferm convinsă fiind că totul va decurge normal. Din păcate, biata mamă avea să primească o veste groaznică în momentul în care, cu puțin timp înainte de a naște, a mers pentru un consult la medicul specialist și a solicitat să facă o ecografie pentru a vedea ce sex are copilul. În urma ecografului, medicii i-au spus că fătul suferă de o maladie extrem de gravă: anencefalie. Asta înseamnă că micuțul va veni pe lume fără a avea creier și bolta craniană, afecțiuni ce, practic, îi lasă puține șanse de a supraviețui după naștere. Lucru care, din păcate, s-a și întâmplat joia trecută, când femeia a născut prin cezariană, iar la scurt timp după bebelușul a decedat.
Anencefalia, o malformație fatală extrem de rară!
Este pentru prima dată în istoria Maternității Bârlad când se înregistrează un caz de acest gen. Nici medicii mai în vârstă nu își aduc aminte să se fi născut vreodată la Bârlad un copil cu o asemenea malformație.
”Nu am auzit să se fi înregistrat vreun alt caz similar la Bârlad, în trecut. Cazurile sunt extrem de rare la nivel de țară și chiar internațional, așa încât este mai mult ca sigur ca pe plan local să mai fi avut vreun caz de acest gen”, ne-a mai spus Gheorghiu.