Săptămâna trecută, polițiștii au identificat trei persoane care efectuau activități de taximetrie fără autorizații, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe rază municipiului Bârlad, a orașului Murgeni și comunelor arondate.
O astfel de acțiune se impunea întrucât în mai multe rânduri polițiștii rutieri au constatat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, faptul că pe lângă taximetriștii autorizați să desfășoare transport public de persoane există și persoane neautorizate care efectuează acest tip de transport cu autoturisme particulare.
Astfel, pe D.E 581, pe raza localității Bădeana, comuna Tutova, a fost identificat un bărbat domiciliat în municipiul Bârlad care transporta persoane contracost, fără a fi autorizat conform legii. De asemenea, pe D.J 243B, pe raza localității Ciocani, au fost identificate două persoane domiciliate în comuna Coroiești, care transportau persoane contracost, fără a fi autorizate conform legii. Deoarece conducători auto au mai fost depistați transportând persoane contracost, a fost luat măsura sancționării contravenționale a acestora conform legii, luându-se și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcutelor cu numerele de înmatriculare.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Bârlad, Poliției orașului Murgeni și secțiilor de poliție rurală, care au verificat peste 100 de autoturisme și au legitimat 49 de persoane. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.150 lei: 42 sancțiuni au fost aplicate privind circulația pe drumurile publice și 3 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Astfel de acțiuni vor fi continuate de polițiști pentru asigurarea unui cadru legal în desfășurarea traficului rutier. (G.P)