Senatorii PNL au părăsit luni sala de ședințe pentru că propunerea lor de introducere în dezbaterea plenului a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi a fost respinsă, iar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a mai fost de acord cu intervenții politice pe această temă.
Liderul grupului liberal, Ion Popa, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege inițiat de PNL, însă propunerea sa a fost respinsă cu 47 de voturi „pentru”, 79 de voturi „împotrivă” și două abțineri.
„Sunt nevoit să reiau o rugămite pe care am adresat-o astăzi membrilor BP, și anume aceea de a pune pe ordinea de zi a ședinței de astăzi propunerea legislativă privind modificarea și completarea legii115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali. (…) Această propunere legislativă se află la Senat de mai bine de șase luni de zile”, a spus Popa, la începutul ședinței.
După respingerea propunerii PNL, senatorul liberal Octavian Motoc a anunțat că liberalii se retrag din ședința de plen, invocând și faptul că președintele Senatului nu a mai permis intervențiile grupurilor pentru a-și argumenta votul. Ulterior, ședința Senatului a fost suspendată.
Procesul legislativ în cazul proiectului de lege cu alegerea primarilor în două tururi se reia de la zero pentru că rapoartele anterioare ale comisiilor de specialitate sunt nule, a declarat luni președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
„Astăzi (luni –n.r.) am hotărât cu majoritate de voturi ca propunerile legislative să fie de data aceasta trimise în mod corect și legal Comisiei de administrație publică, Comisiei juridice și Comisiei pentru constituționalitate, care au fost chemate să întocmească rapoartele. În măsura în care primim rapoartele, vom introduce această dezbatere pe ordinea de zi”, a declarat președintele Senatului, după ședința Biroului Permanent.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că nu are ”o problemă cu decizia Guvernului de a se ține la distanță” în ceea ce privește legea alegerii primarilor în 2 tururi, ci cu refuzul grupului PSD de a o dezbate.
„Mi se pare o ipocrizie de nota zece ce face PSD și în Cameră, și în Senat. Nu am o problemă în momentul acesta cu Guvernul României care a ales să țină distanță, dar am o problemă cu faptul că un grup parlamentar refuză să dezbată o lege atât în Cameră, cât și în Senat. Vedeți ce se întâmplă astăzi în Senat? Au trimis legea înapoi la comisii pentru că le este frică să-și asume un vot în plen. Asumați-vă, domnilor!”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, la dezbaterea la care a participat și premierul Dacian Cioloș.
Copreședintele PNL a susținut că a purtat discuții cu reprezentanții ONG-urilor privind revenirea la alegerile în două tururi de scrutin în cursul zilei, motivând astfel absența sa de la cea mai mare parte a dezbaterii, motiv de ironii din partea adversarilor politici.
În vreme ce Gorghiu nu i-a făcut reproșuri lui Cioloș, colegul său Ludovic Orban l-a acuzat deschis că avantajează PSD.
”Nu vom avea alegeri locale corecte, domnule prim-ministru, dacă nu veți înțelege realitatea de la firul ierbii, care vă spune foarte clar că dacă lăsați lucrurile așa nu faceți decât să avantajați PSD în alegerile locale”, i-a reproșat liberalul premierului pe un ton ridicat, în finalul discursului.
Ludovic Orban a mai susținut că Guvernul Cioloș nu poate organiza alegeri corecte atât timp cât menține în funcțiile publice oamenii numiți de PSD.
”Trebuie să organizați alegeri corecte, dumneavoastră și membrii cabinetului dumneavoastră nu sunteți membri PSD, dar aveți sub dumneavoastră secretari de stat, secretari generali, secretari generali adjuncți, directori generali de ministere, prefecți, șefi de deconcentrate care sunt membri ai PSD și au fost puși în funcție în perioada guvernării PSD. Nu puteți asigura alegeri corecte cât timp îi veți menține în funcții pe ei. De la poștaș până la șef de post, de la director de școală până la agenți sanitari veterinari fac campanie PSD. Șefii de post s-au transformat în agenți electorali, directorii de școli, asemenea. Cum vreți să organizați alegeri corecte atât timp cât oamenii care ocupă funcții publice sunt puși de PSD și fac pe față campania pentru PSD și nimeni nu le dă peste degete?”, a spus liberalul, de la tribuna Parlamentului.
Deputatul PNL a afirmat că premierul trebuie să țină cont de dorințele cetățenilor și nu de ce spun partidele parlamentare.
Sursa; mediafax.ro