Miercuri, 10 februarie, a avut loc la Primăria Bârlad ședința de constituire a Grupului de Acțiune Locală (GAL) pentru cartierele Munteni și Podeni. De îndată ce grupul va avea un statut și va fi înregistrat la Judecătoria Bârlad, va putea să-și atingă scopul prin accesarea de fonduri europene și realizarea unor investiții care, altfel, nu pot fi puse în practică.
La eveniment, a fost prezent și Liviu Loghin, președintele unui GAL rural, cu o experiență destul de mare pe care a dorit s-o împărtășească și celor care vor să pună bazele primului GAL din mediul urban al județului Vaslui.
„În județul nostru sunt șase GAL-uri în mediul rural, iar Bârladul este primul, în rândul orașelor vasluiene, care vrea să înființeze un astfel de grup. Legea stipulează ca în mediul urban aceste grupuri să fie înființate pe cartiere. Eu vreau să ajut colegii de la Bârlad, cu experiența acumulată. Ca să fiu înțeles, GAL-ul este un fel de parteneriat public-privat, format din primării, ONG-uri, PF-uri, PFA, SRL-uri, care pot fi finanțate mai ușor, neexistând o concurență mare ca în cadrul proiectelor naționale. Avantajul GAL-urilor este că prin intermediul acestora, cetățeanul poate să aibă acces la informație rapid, poate să întocmească un proiect și să fie ajutat să-l îmbunătățească, fără a plăti consultanța. Sesiunile de depunere de proiecte pot fi prelungite în funcție de necesitate. Aici este marele avantaj. Proiectele depuse pe național trebuie să se încadreze într-un termen limită. Conducerea GAL-ului poate prelungi aceste sesiuni pentru a perfecționa proiectul. Eu îi sfătuiesc pe cei de la Bârlad să aibă o conducere unitară, nu cu multe comitete directoare. Este nevoie de membri tineri și dornici de muncă”, a declarat Loghin.
În cel mai scurt timp, membrii fondatori ai GAL Munteni și Podeni vor trebui să găsească un nume asociației, să aleagă un președinte și un comitet director.
„Din punctul de vedere al municipalității, avem în intenție să accesăm fonduri pentru infrastructura din Munteni și Podeni. Agenții economici din cele două cartiere vor putea veni cu proiecte pentru modernizarea și achiziționarea de utilaje, absolut tot ceea ce înseamnă dotări pentru creșterea performanței în activitatea dumnealor. Cei din sectorul social, ONG-uri, asociații, pot veni cu proiecte pentru sprijinirea respectivelor segmente de populație. Pe zona de social avem în vedere și ghetourile pe care ne-am dori să le renovăm”, a declarat Dorin Apostu, viceprimarul municipiului. (Mihaela NICULESCU)