de Simona MIHĂILĂ
Dionisie Lefter spune că nu poate fi decât amuzat de toate scenariile care se fac în jurul candidaturii sale la funcția de primar al Bârladului.
Situația comică generată de faptul că PNL Bârlad l-a desemnat candidat la câteva zile după ce el s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară, a încins imaginația multor bârlădeni. Zvonurile legate de un partid sau altul care își afirmă susținerea pentru candidatul Lefter nu contenesc să apară.
„Eu am depus o singură cerere de candidatură, la PNL. Restul, dacă vor să mă susțină, bravo lor. Sunt bineveniți. Eu nu am refuzat pe nimeni și ar fi o prostie să-i refuz. Dacă vine și mă întreabă: «Vrei să te susțin?», eu ce ar trebui să răspund? Că nu sunt de acord fiindcă nu-mi place de ochii lui? Dar dacă vine mâine și PSD și spune că vrea să mă susțină, de ce să nu fiu de acord? Până acum nu mi-a propus, dar nu-i târziu. Chiar îmi sunt dragi, dar au doar o rătăcire temporară. Suferă de sindromul Stockholm”, a declarat, pentru Est News, Dionisie Lefter.
El se crede foarte îndreptățit să se considere candidat din partea PNL, chiar dacă zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă, Dan Marian, co-președintele organizației județene a PNL, a declarat că cel care va intra în cursa electorală pentru funcția de primar al Bârladului este Dumitru Boroș.
„Aceasta este doar declarația lui Dan Marian. Nu s-a decis nimic în mod oficial. El nu se poate impune unei voințe locale. Să fie clar. Daca iese el să fure startul, asta e cu totul altceva”, a mai spus Lefter.