Vasluiencele Mirela Lavric și Diana Bogos, antrenate de profesoara Viorica Pintilie, au reușit noi clasări pe podium la etapa a doua a Campionatului Național de atletism în sală.
Mirela Lavric a ocupat locul doi la proba de 400 metri și a terminat cursa cu timpul de 54.37, scor îmbunătățit față de etapa trecută, când a și câștigat proba cu timpul de 55.70.
Diana Bogos, junioare II, a terminat la categoria ei de vârstă pe locul doi proba de 400 de metri, cu timpul de 57.81 și prima la 800, cu timpul de 2.08.59. Și timpii obtinuți de ea sunt mai buni decât cei din etapa trecută, când la 400 de metri a terminat cursa cu timpul 58.80, iar la 800 a avut timpul 2.10.98. (G.P)