de Simona MIHĂILĂ
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este așteptat, la sfârșitul lui martie, în Vaslui, județul care i-a oferit un mandat de deputat în legislatura 2000-2004. Liderul Partidului Mișcarea Populară se va afla în perioada respectivă într-un turneu de lansare a candidaților pentru funcția de primar din partea acestei formațiuni politice.
„Având în vedere că sediul organizației județene se află la Bârlad, am fi dorit ca întâlnirea membrilor PMP să aibă loc tot la Bârlad, dar nu avem unde. Singura locație suficient de mare ar fi fost Casa de Cultură, însă neavând aviz ISU, asemenea întruniri nu sunt aprobate. Singura soluție pe care am găsit-o a fost Sala Polivalentă din Vaslui”, a explicat Daniel Onofrei.
Organizația județeană și-a stabilit candidații pentru orașele din județ, mai puțin pentru Bârlad. După figura pe care Dionisie Lefter le-a făcut-o membrilor de la Bârlad ai PMP, organizația de aici se află iarăși în căutări. Onofrei a calificat gestul lui Lefter, acela de a se înscrie în PMP în schimbul sprijinului politic la alegerile locale de pe 5 iunie, și de a părăsi partidul după câteva zile spre a se întoarce la PNL, drept unul de joasă speță: „Mie îmi este milă de el. În orice partid va intra, îi va umple de ridicol pe cei care îl primesc. Cariera lui politică este terminată. Mă mir, însă, că un partid ca PNL a putut accepta o astfel de soluție, de a merge la alegerile locale pentru funcția de primar al orașului, cu o asemenea persoană”.
Daniel Onofrei a descris jocurile electorale de dinaintea alegerilor locale de la Bărlad drept anormale: „Cănd am intrat în politică am fost atenționat să mă apăr de loviturile de stânga, pentru că acolo e dușmanul. Dar eu am constatat că cele mai dure lovituri vin tot din partea dreptei. Stânga stă liniștită, iar dreapta îi face treaba”.