Est News

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad a fost informatizat

După ani de zile, Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) din Bârlad a fost informatizat, începând cu 20 ianuarie 2016. În termen de șase luni, va trebui realizată baza de date cu numele donatorilor înregistrați în evidența Centrului.

Informatizarea CJTS Bârlad, ca de altfel a tuturor centrelor similare din țară, a fost posibilă cu fonduri obținute printr-un program PHARE.

Rolul principal al informatizării centrelor și a realizării unei baze de date este acela de a crea posibilitatea donatorilor dintr-un județ să doneze în alt județ sau în Capitală, unde se află întâmplător și ar dori să doneze”, a declarat dr. Violeta Nistor, directoarea CJTS.

Centrul din Bârlad încearcă să țină pasul cu introducerea datelor în calculator până în luna iulie când, teoretic, va trebui să fie gata baza de date la nivel național. În următoarea perioadă, la nivelul centrelor de transfuzii sanguine se va trece la altă etapă a informatizării. La CJTS, donatorii vor putea fi verificați prin intermediul bazei de date a CNAS și a Penitenciarelor pentru a afla dacă sunt în evidență cu anumite boli despre care nu declară nimic la donare. Acest lucru ar permite o triere mai rapidă a donatorilor apți de donare de cei care au interdicție. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version