Est News

Atenție părinți: Județul are din ce în ce mai mulți pedofili

Județul Vaslui înregistrează din ce în ce mai mulți pedofili, o arată situația statistică a Poliției, în condițiile în care, numai anul trecut, au fost înregistrate 54 de infracțiuni de act sexual cu un minor, o creștere cu două fapte față de 2014.

Problema infracțiunilor la viața sexuală rămâne una gravă la nivelul județului nostru, mai ales că multe dintre victime sunt minori. Numai anul trecut, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea a 142 de fapte, din care 67 au fost violuri. Cu alte cuvinte, la mai puțin de fiecare trei zile, o femeie sau o fată este abuzată sexual. Și mai grav este că 54 dintre persoanele care au avut de suferit din cauza celor cu porniri necontrolate sunt minore, ceea ce înseamnă că, la fiecare săptămână, o fată sau adolescentă care nu a împlinit 18 ani, este victima unei infracțiuni la viața sexuală.

„Față de anul 2014, numărul de infracțiuni de act sexual cu un minor a crescut cu două astfel de fapte. De asemenea, a fost înregistrată o creștere și a infracțiunilor de agresiune sexuală, de la șase cazuri, în 2014, la nouă cazuri, anul trecut”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Potrivit aceleași statistici a Poliției, tot pe parcursul anului trecut au fost reclamate și nouă infracțiuni de corupere sexuală. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version