Est News

LMK Vaslui este campioană județeană la baschet

Liceul Mihail Kogălniceanu (LNK) Vaslui a câștigat etapa judeteană la baschet masculin, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS), competiție care a avut loc la Huși în weekendul trecut.

Sportivii antrenați de Dragoș Ciulei i-au învins pe cei de la Colegiul Național Cuza Vodă din Huși și vor participa la faza zonală. Echipa gazdă antrenată de profesorul Nicu Marin a ocupat locul doi, în timp ce pe locul trei s-a clasat echipa liceului Mihai Eminescu Bârlad, antrenată de profesor Gheorghe Păvălașcu. Au mai participat Colegiul Tehnic Al. I. Cuza Bârlad, clasat pe locul patru și Liceul Ștefan Procopiu Vaslui, care a terminat pe cinci. Campionii vor face deplasarea la Iași în perioada 27 februarie – 3 martie, unde vor participa la faza zonală.

Etapa județeană la fete nu s-a mai discutat deoarece echipa gazdă, Liceul Nicolae Iorga din Negrești, nu a avut adversar. Va merge astfel la faza zonală, care se va disputa la Botoșani, concomitent cu băietii. (G.P)

Exit mobile version