Est News

ISJ Vaslui în cazul elevului care a leșinat la ora de religie: „Și-a imaginat posibile consecințe nefaste, influențându-l emoțional”

Elevul de la Liceul „Emil Racoviță” Vaslui, care a leșinat la ora de religie în timpul vizionării unui film despre avorturi, și-ar fi imaginat posibile consecințe nefaste ale întreruperii de sarcină, ceea ce l-ar fi influențat emoțional, a stabilit o comisie de anchetă desemnată de către șefii învățământului vasluian în acest caz.

Cazul elevului care a leșinat la ora de religie în timpul vizionării unui film despre avorturi a băgat în priză pe șefii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. Într-o singură zi, au finalizat o anchetă la Liceul „Emil Racoviță”, asta și după ce ministrul Educației și un secretar de stat au avut reacții în urma incidentului. Elevul de 17 ani a afirmat în fața specialiștilor că imaginile despre avort pe care le-a vizionat nu l-au afectat în mod direct, imaginându-și doar posibile consecințe nefaste ale întreruperii de sarcină. De altfel, nici părintele adolescentului audiat de către comisia de anchetă nu și-a exprimat dezacordul față de vizionarea unor astfel de documentare de către fiul său.

„Elevul a declarat că nu imaginile prezentate i-au influențat starea de sănătate, el imaginându-și posibile consecințe nefaste, acest fapt influențându-l emoțional. Elevul susține că este foarte interesat de tema discutată și nu are să-i reproșeze nimic cadrului didactic. De asemenea, părintele elevului declară că este de acord cu asemenea materiale educative”, se arată într-un comunicat al ISJ Vaslui.

În ceea ce-l privește pe profesorul de religie la ora la care s-a petrecut incidentul, acesta le-a spus celor din comisia de anchetă că elevul ar fi avut unele probleme de sănătate înainte de vizionarea filmului. „Domnul profesor de religie susține că nu intenționa să prezinte filmul integral, ci doar câteva secvențe care ilustrau tema abordată în cadrul orei (n.r.- Familia Creștină). De asemenea, profesorul opinează că starea de sănătate a elevului nu era satisfăcătoare”, susțin oficialii ISJ Vaslui.

La rândul lor, consilierii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională care au mers la liceul unde a avut loc incidentul afirmă că imaginile pe care le-a vizionat elevul care a leșinat nu au un puternic impact emoțional. „Primele șase minute ale filmului, vizionate de elev și difuzate la clasă până în momentul incidentului, nu prezintă imagini cu puternic impact emoțional, acestea furnizând mai degrabă informații despre stadiile dezvoltării fătului, imagini ce sunt regăsite, de altfel, și în atlasele de biologie. Reacțiile elevului ar fi putut fi influențate de un cumul de factori: particularități ale personalității (sensibilitate, capacitate empatică la nivel ridicat), posibil disconfort fizic, particularități specifice vârstei adolescenței. Profesorii de specialitate din cadrul comisiei consideră că materialul ales de cadrul didactic pentru ilustrarea orei este adecvat temei, cu condiția unei difuzări selective, a unor secvențe care promovează apărarea vieții”, se mai arată în comunicatul ISJ Vaslui.

Deși face și o serie de recomandări profesorilor pentru a fi prevenite pe viitor astfel de incidente, oficialii ISJ Vaslui nu precizează dacă profesorul ar fi vinovat de faptul că elevul a leșinat la oră și nici dacă se impune în vreun fel sancționarea sa.

Elevul de 17 ani a ajuns la spital, pe 24 februarie, după ce a leșinat în timpul orei de religie în timp ce profesorul le prezenta un film despre avorturi. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version