Preoții și personalul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care administrează bunuri vor trebui să semneze un „act de onestitate și fidelitate” față de BOR, potrivit unei hotărâri luate în ianuarie de Sfântul Sinod al BOR.
Preoții și personalul cu funcții de conducere în cadrul Patriarhiei Române, dar și persoanele nesalarizate care administrează bunuri ale BOR, vor semna de acum încolo un jurământ /act de onestitate și fidelitate față de Biserică, în care se specifică faptul că nu își vor însuși venituri sau avantaje necuvenite și că vor păstra „cu sfințenie” confidențialitatea sarcinilor de serviciu.
Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod în luna ianuarie 2016, a explicat luni pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.
„Motivul pentru care s-a luat decizia aceasta este pentru a adânci responsabilitatea celor care chiar au în fișa lor de post responsabilitatea de coordonare a celorlalți și care lucrează cu bunuri valoroase ale bisericii. Este vorba de bunuri de ordin patrimonial, de bunuri proprii instituției bisericii, deci nu ascunde nimic ieșit din comun, nu a fost provocat de niciul fel de caz. Tot ce ține de activitatea preotului care are și o componentă administrativă intră sub incidența acestui act de fidelitate și onestitate, adică corectitudine în raport cu instituția din care faci parte și, bineînțeles, de corectitudine în raport și cu cei în fața cărora reprezinți instituția”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al BOR. „În numele Sfintei Treimi, Subsemnatul (..) slujitor/angajat/epitrop/casier/voluntar la (..) , având atribuții de (..) jur înaintea lui Dumnezeu și a Chiriarhului meu (..) sau a delegatului Sau (..) ca, în perioada desfășurării activității în responsabilitatea de (..), voi îndeplini obligațiile prevăzute în Decizia de numire (contractul de muncă sau contractul de voluntariat), cu cea mai deplină conștiinciozitate, onestitate, fidelitate și corectitudine față de Biserică, nu îmi voi însuși nimic din bunurile Bisericii, nu îmi voi însuși venituri sau avantaje necuvenite pentru propria persoană sau pentru altă persoană sau entitate, nu voi tăinui și nu voi favoriza astfel de fapte de care aș lua cunoștință, voi păstra cu sfințenie confidențialitatea sarcinilor de serviciu, respectând prevederile statutare și regulamentare bisericești, hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale organismelor eparhiale, dispozițiile autorității superioare bisericești și legislația în vigoare privind administrația bunurilor.În caz contrar, voi suporta toate consecințele canonice, administrative și disciplinare bisericești, pe care autoritatea bisericească le va dispune. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, se spune în textul „actului de onestitate și fidelitate”.
Sursa: mediafax.ro