Est News

Spitalul din Negrești, închis în 2011 de Guvernul Boc, ar putea ajunge fără nici un leu la Biserică

Clădirea cu patru etaje a Spitalului Orășenesc Negrești, închis în 2011 de Guvernul Boc alături de alte 66 de unități similare din țară, va fi dată în administrare, cu titlu gratuit, Bisericii Ortodoxe Române, au anunțat autoritățile locale negreștene, care se află în discuții avansate cu reprezentanții BOR pe acest subiect.

Pavilionul principal al Spitalul Orășenesc Negresc, aflat în stare de degradare după ce a fost închis în urmă cu cinci ani de Guvernul Boc pe motiv că nu ar fi rentabil, ar putea fi redeschis curând, odată cu preluarea clădirii de către Biserica Ortodoxă Română. Autoritățile locale din Negrești susțin că au fost purtate deja o serie de discuții la nivel de

Vasile Voicu

protopopiat și episcopiei, care și-au dat acceptul de a preluat spitalul în administrare, cu titlu gratuit.

Reprezentanții Protoieriei Vaslui și ai Episcopiei Hușilor au fost de acord, urmând ca discuțiile să fie definitivate la nivelul Patriarhiei. Le-am explicat în ce condiții se prezintă clădirea, că trebuie renovată, fiind, practic, o casă părăsită de ani de zile. Noi le dăm imobilul în administrare cu titlu gratuit pe o perioadă lungă de timp, de câteva zeci de ani, însă vor trebui făcute investiții”, a declarat primarul orașului Negrești, Vasile Voicu.

Autoritățile negreștene își doresc ca reprezentanții bisericii să redeschidă acele secții care existau la momentul încetării activității spitalului în 2011, respectiv pediatrie, interne, ginecologie și chirurgie. Odată cu redeschiderea unității medicale din Negrești, vor fi create și 30 de locuri de muncă, ceea ce reprezintă foarte mult la nivelul orașului, unul cu cele mai ridicate rate a șomajului din țară. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version