Est News

Tineri cercetați pentru furt de autoturism

Polițiștii vasluieni au întocmit dosare de cercetare pe numele unor tineri care au furat autoturisme. Unul dintre ei a mers cu autoturismul furat, fără a deține permis.

Doi tineri, Dumitru C și Marian V., ambii de 17 ani, din comuna Văleni, sunt cercetați pentru că au sustras pe 22 februarie un autoturism. Primul a pătruns prin efracție într-un magazin din comuna Văleni, de unde a sustras cheile. Apoi, V. Marian, fără a deține permis de conducere s-a urcat la volan și a mers cu autoturismul. Aventura lui a durat puțin, doar 1 km, pentru ca a avariat autoturismul. El îi avea pasageri pe Dumitru C. și un minor de 15 ani. A pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă. Tinerii au părăsit locul respectiv, iar C. Dumitru a pătruns în incinta magazinului și a lăsa cheile mașinii în locul de unde le-a sustras. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele tinerilor și continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.

Alberto B., în vârstă de 20 de ani, a furat și el un autoturism, din parcarea unei spălătorii. De asemenea a sustras combustibil de la două stații de alimentare pentru a se putea deplasa. Tânărul, domiciliat în comuna Poienești, a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

În urma sesizării bărbatului, în vârstă de 31 de ani, care s-a trezit fără mașină după ce a lăsat-o neasigurată și cu cheile în contact, Alberto B., a fost identificat în timp ce conducea autovehiculul furat pe raza comunei Muntenii de jos. A fost și testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,14 mg/l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. În urma extinderii cercetărilor polițiștii au stabilit faptul că, în aceeași noapte, tânărul a alimentat combustibil, în valoare de 377 lei, de la două stații de alimentare din municipiul Vaslui, fără a achita contravaloarea acestuia.

Pentru a preveni furturile de autoturisme:

La coborârea din autoturism, scoateți cheia din contact, chiar dacă veți lipsi pentru un timp foarte scurt, pentru că furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva secunde. Dacă obișnuiți să parcați autoturismul în curte sau garaj, nu lăsați cheile în contact atunci când coborâți pentru deschiderea porților. Certificatul de înmatriculare și cartea de identitate ale autoturismului nu trebuie păstrate în acesta. În cazul unui furt, asigurătorul CASCO nu vă despăgubește dacă nu prezentați cele două documente în original și ambele chei ale autoturismului. Parcați autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuința dumneavoastră și pe cât posibil în locuri iluminate și cât mai circulate. Nu lăsați în autoturism bunuri de valoare, documente, genți sau obiecte de îmbrăcăminte. Dacă se află la vedere sunt „tentante” chiar și pe timpul zilei, reprezentând o provocare pentru toate categoriile de hoți. Montați un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puțin decât paguba suferită în urma unui furt. Schimbați imediat sistemele de siguranță ale autoturismului, dacă ați pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia. Anunțați imediat Poliția dacă v-au dispărut plăcutele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului. La autoturismele prevăzute din fabricație cu sisteme electronice de siguranță, este recomandat să montați un sistem alternativ care să blocheze funcționarea autoturismului. Acest sistem suplimentar trebuie să nu fie controlat de computerul de bord. Montarea unui sistem GPS în locuri ascunse din autoturism poate ajuta la localizarea mașinii în cazul în care aceasta este sustrasă. Sistemul trebuie să fie monitorizat de o firmă de specialitate, iar în cazul în care autoturismul a fost sustras apelați Poliția pentru localizare și deplasare în zona în care se află acesta.

În situația în care ați devenit victima unui furt de auto, iar autorii v-au contactat cu propunerea de a plăti o sumă de bani în schimbul recuperării, nu vă angajați în acest schimb pe cont propriu. Apelați la polițiștii pentru recuperarea autoturismului și prinderea autorilor. În caz contrar, riscați atât pierderea banilor, cât și să nu recuperați autoturismul. (G.P)

Exit mobile version