Existența în școli a elevilor cu afecțiuni psihice temporare sau permanente este o realitate, cum la fel de reală este și tendința de marginalizare și stigmatizare a acestora. De aproape zece luni, în două școli din Bârlad – Școala „Stroe S. Belloescu” și Școala „George Tutoveanu”- se desfășoară activități cu elevi și profesori și părinții copiilor cu probleme de sănătate mintală, în vederea găsirii unor modalități rezonabile de integrare a elevilor cu afecțiuni psihice și de relaționare cu acești copii speciali. Activitățile fac parte din cadrul proiectului „Gândește în afara stigmei!”, implementat de Asociația „Salvați copiii” din Iași, la care participă județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Galați și Vaslui.
La Școala „George Tutoveanu”, de exemplu, activitățile sunt coordonate de două profesoare din învățământul primar – Nela Ganea și Adina Stratulat, formatori, membre în echipa de implementare a proiectului care are ca obiectiv reducerea considerabilă a stigmatizării elevilor cu probleme mintale.
„Activitățile pe care le-am organizat în școală s-au bucurat de un succes nebănuit. I-am sfătuit pe elevii normali să gândească cu inima, să fie empatici cu colegii lor care au probleme de sănătate pentru care ei nu sunt vinovați. Le-am vorbit despre afecțiuni ca autismul, ADHD, depresie, anxietate și chiar despre dependență. I-am sfătuit să se pună în pielea acestor copii ca să-i înțeleagă mai bine și să fie toleranți. Ei trebuie să înțeleagă că dacă acești colegi ai lor nu învață bine, nu e pentru că nu vor ci pentru că nu pot. Cu toate acestea, ei trebuie ajutați, înțeleși pentru a putea fi integrați în colectivitate”, ne-a declarat Nela Ganea.
Proiectul a apărut în contextul absenței unei strategii naționale în ceea ce privește tulburarea de sănătate mintală a copiilor, carență care crește semnificativ riscul de excluziune socială și de stigmatizare a acestora. Proiectul „Gândește în afara… Stigmei” este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România și se desfășoară în perioada 15 iunie 2015 – 31 martie 2016. (Mihaela NICULESCU)