de Marian MOCANU
Elena Duță Nițescu, managerul clinicii New Central Med, și psihologul Mihaela Cazacu au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, sub acuzația de dare de mită și cumpărare de influență. Ele au încercat să mituiască, la începutul anului 2014, conducerea Direcției de Sănătate Publică Vaslui pentru a obține avizele de funcționare necesare. În același an, clinica respectivă a mai fost cercetată pentru că elibera, contracost, fișe medicale în vederea obținerii permisului auto, unor persoane cu grave probleme medicale, inclusiv cu deficiențe de văz sau cu epilepsie. În acest caz, ancheta continuă.
În urma cercetărilor, a ieșit la iveală că mulți dintre absolvenții școlilor de șoferi mergeau la o clinică privată, achitau o taxă și primeau fișa auto cu toate parafele necesare, fără a fi examinați de medicii specialiști. Unii dintre ei aveau probleme medicale grave, incompatibile cu dreptul de a conduce autovehicule. Aproape imediat după demararea cercetărilor, punctul de lucru din municipiul Vaslui a clinicii băcăoane a fost închis. Mai mulți vasluieni, care achitaseră deja taxele pentru examinare au fost obligați atunci să se deplaseze la Bacău fie pentru a fi consultați, fie pentru a-și recupera banii.
În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui se arată că: „În perioada iulie-august 2014, prin intermediul unei asistente, șefa clinicii a oferit numitei Costache Luminița, director în cadrul Direcției de Sănătate Publică Vaslui, care însă a refuzat bunurile, suma de 100 euro și un parfum de damă în valoare de 69 euro, în scopul facilitării obținerii autorizației de funcționare a punctului de lucru din municipiul Vaslui al societății, pentru toate specialitățile menționate în cerere, deși punctul de lucru al societății nu îndeplinea toate condițiile impuse de normele legale pentru funcționare. În acceași perioadă, șefa clinicii a oferit prin intermediul aceleiași asistente și al numitei Mihaela Cazacu, psiholog în cadrul clinicii, suma de 800 de lei directorului executiv al DSP, Mihaela Vlada, în scopul eliberării autorizației pentru punctul de lucru din Vaslui al SC New Central Med SRL, care nu întrunea condițiile pentru autorizare, șefa DSP refuzând mita”.
La aceste acuzații, managerul clinicii, Elena Duță Nițescu, a recunoscut că a oferit un parfum directoarei DSP, Luminița Costache, însă a afirmat că a oferit respectivul produs ca pe un gest de politețe și nu pentru a obține vreun favor. Încercarea de mituire a ieșit la iveală în urma unui denunț făcut de una din asistentele medicale a clinicii, Geanina Ciubotaru, cea care s-a ocupat de formalitățile privind reavizarea punctului de lucru Vaslui a SC New Central Med SRL.
În paralel cu dosarul în care Elena Duță Nițescu este acuzată de dare de mită, continuă cercetările și în celălalt dosar, cel al fișelor auto eliberate ilegal, fără consultații.