Duminică a început sezonul de primăvară în Liga a V-a, odată cu cele patru turnee amicale de fotbal. Acestea s-au desfășurat în sistem semifinale și finale, cu durata de joc a unei reprize de 35 de minute.
Din Cupa de Diamant au făcut parte Victoria Muntenii de Jos, Star Tătărani, Juventus Fălciu și Avântul Zăpodeni , cele mai bune echipe din cele trei serii ale Ligii a V-a, în prima parte a campionatului, dar și ocupanta locului secund din seria I. Dinamic Boțești, Steaua Ivești, Viitorul Văleni și Racova Pușcași au participat la Cupa de Smarald. La Cupa de Safir au participat Vulturul Bălteni, Alexandru Vlahuță, Voința Ștefan cel Mare și Inter Sport Vaslui. În Cupa de Rubin au participat Zimbru Spătaru, LPS Vaslui, Avântul Băcăni și SC 2000 Lipovăț.
Primul turneu, intitulat Cupa de Diamant, s-a desfășurat în Muntenii de Jos. Juventus Fălciu a câștigat competiția, cu două victorii. Pe doi s-a clasat Avântul Zăpodeni, cu o victorie și o înfrângere, iar locul trei a fost ocupat de Victoria 2013 Muntenii de Jos, cu două înfrângeri.
Juventus Fălciu a învins în ambele meciuri după loviturile de departajare, scor 6 – 5 (1-1) cu formațiile Victoria Muntenii de Jos și Avântul Zăpodeni. Avântul Zăpodeni a dispus de Victoria Muntenii de Jos cu 3 – 1. Astfel, într-un clasament al punctelor obținute în timpul regulamentar, Avântul Zăpodeni a primit patru puncte, Juventus Fălciu două și Victoria 2013 Muntenii de Jos un punct.
În cel de-al doilea turneu, Cupa de Smarald, disputat la Văleni, a avut câștig de cauză formația Viitorul Văleni. Aceasta a avut două victorii, scor 3 – 0, cu Dinamic Boțești și 2 – 0 cu Steaua Ivești. Pe locul doi s-a clasat formația din Ivești, care a învins cu 2-1 Racova Pușcași. Cei din urmă au completat podiumul, după victoria cu 4 – 2, în fața celor de la Dinamic Boțești.
Campioana a dat golgheterul turneului, pe Florin Folescu, dar și pe jucătorul turneului, Radu Cozmunca. Dar a fost și echipa care a dat dovadă de cel mai mult fair-play, alături de Dinamic Boțești. Steaua Ivești a oferit cel mai bun portar, pe Florin Albu și cel mai bun antrenor, Eugen Secuian.
În Cupa de Safir campioană a fost declarată Voința Ștefan cel Mare, cu două victorii. În primul meci, din semifinale, i-au învins pe cei de la Vulturul Bălteni, cu 2 -1. În finală i-au învins ceva mai clar, scor 3 – 1 pe fotbaliștii de la Alexandru Vlahuță. Aceștia din urmă i-au învins în semifinale pe Inter Sport cu 4 – 3. În finala pentru locul trei, Inter Sport a avut câștig de cauza în fața celor de la Vulturul Bălteni, scor 3 – 1.
Echipa campioană a dat cel mai bun portar al turneului, pe Ștefan Sava. Cel mai bun antrenor a fost Vasile Adumitroaie, de la Vulturul Bălteni, iar cea mai fair-play echipă Inter Sport Vaslui. Formația Alexandru Vlahuță a dat golgheterul turneului și totodată cel mai bun jucător al competiției, pe Daniel Bracon.
În Cupa de Rubin LPS Vaslui a cules laurii, după ce a învins în finală pe SC 2000 Lipovăț, scor 8-7, după loviturile de departajare. Anterior, I-au învins și pe cei de la Avântul Băcăni, scor 2 – 1 (2 – 0). FC Zimbru Spătar (Lipovăț) a pierdut în semifinale cu SC 2000 Lipovăț, scor 1 – 3 (1 –!). Dar a câștigat duelul pentru locul trei, după ce a învins formația Avântul Băcăni cu 4 – 1 (1 – 0).
LPS Vaslui a dat cel mai bun antrenor, pe Gabi Iordache, cel mai bun portar, Ionuț Tabaradu și jucătorul turneului, Alin Promoroacă. Cătălin Grigore, de la SC 2000 Lipovăț a fost desemnat golgheterul turneului, iar FC Zimbru Spătar a fost echipa cea mai fair-play.
“A fost un succes, toată lumea a fost foarte încântată, chiar și echipele care au venit de departe s-au simțit foarte bine. Nu m-am așteptat să fie atât de multă lume și un lucru îmbucurător este că nu au fost certuri, scandaluri. Proiectul și-a atins perfect scopul, ca echipele să aibă câteva meciuri în picioare până la