Conducerea Spitalului Județean de urgență Vaslui a demarat o anchetă după ce cadavrul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, decedat pe 9 martie, a fost predat familiei de către angajații de la Morga spitalului, înainte de a fi fost supus necropsiei. Reprezentanții Laboratorului Anatomo-Patologie recomadaseră clar necesitatea autopsiei. Aceștia au solicitat si sprijinul poliției pentru a aduce cadavrul înapoi, dar trecuse deja o zi. Până să revină asupra deciziei, angajatii de la morgă au constat că familia apucase să îmbălsămeze cadavrul.
„Familia a prezentat un certificat de deces eliberat de medicul de familie din sat și a plecat cu persoana decedată. Se știa că în acest caz trebuie efectuată o necropsie, nu știu ce s-a petrecut, dar familia a plecat cu mortul. Am anunțat Poliția, a fost anulat certificatul de deces și a fost adus din nou cadavrul pentru autopsie. Familia a insistat să mergem să facem autopsia acasă, dar acest lucru nu este posibil”, a declarat șeful Serviciului de Medicină Legală Vaslui, dr. Sorin Moldoveanu.
Polițiștii au demarat verificări în acest caz și urmează să stabilească dacă sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.
„Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale grave, a fost internat pe data de 8 martie la spitalul vasluian, unde a decedat la o zi după internare. În aceeași zi, familia a ridicat cadavrul și l-a transportat la domiciliu. La sesizarea celor de la Serviciul de Medicină Legală, cadavrul a fost dus a doua zi la morgă, pentru efectuarea necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări, urmând să fie stabilite atât cauza decesului, cât și împrejurările exacte în care s-au petrecut faptele”, a declarat responsabilul cu relațiile mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Ștefan Sofronie. (G.P)