Liceenii au cuvântul! Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”

Lasă-ți sufletul să simtă…

 

Este acel moment când îl vrei mai mult ca orice. Nu mai târziu, nu ieri, ci acum, acum și aici. Îl vrei lângă tine pe omul care te-a învățat să iubești, care te-a lăsat sa fii femeie, care te-a eliberat din starea abisală de monotonie. Atunci când femeia renunță la bărbăția de sine, la puterea ei prezentă în fiecare pas al vieții ei, ea devine atașată de acest om, căpătând experiență , bucurându-se de fiecare clipă de fericire, dar învățând din această viață că aparent, deși suntem lângă oameni, singuratici venim, singuri plecăm.

Cine spune că un copil la 16 ani, neîmpliniți, știe să iubească… Poate că nu știe, poate că doar simte, dar cine a contorizat în toată lumea aceasta câți dintre noi iubesc sincer? Și ce înseamnă să iubești? Tu, draga mea, te iubești? Te accepți pentru ceea ce ai fost și ești?

Recunosc, la anișorii mei, tot ce m-ar interesa, spune societatea, ar fi scopul memorării de informație, însă nu voi spune că această îndrumare stopează din dezvoltarea efectivă a ființei, ci voi spune că “așa înveți să te descurci în viață”, căci ea asta vrea să credem. Nu voi spune că ceea ce mi-a arătat experiența este cunoașterea de sine și înțelegerea oamenilor, fără a-i judeca, voi spune că sistemul “te învață să fii precaut, să te dai înapoi când ești scos din zona de confort”. Ce vreau să subliniez fictiv? Faptul că ceea ce simt se datorează investiției proprii în propria-mi persoană emoțională. Faptul că fericirea mea depinde de acțiunile pe care le fac, unde alimentez cu iubire fiecare pas spre această destinație. Și nu, nu fericirea este destinația mea, ci iubirea. Un om care este iubit, este fericit; un om fericit va iubi necondiționat.

Ce te faci atunci când treci pe lângă amintirile ce te-au schimbat în sfera percepției tale în iubire? E nostalgică amintirea primilor fiori ce apăreau ca prin necunoscut, sau este tulburătoare neștiința acelor vremuri ce acum s-a transformat în ceea ce se numește “experiență”? Să nu îți pară rău pentru tot ce a fost și nu ai știut cum să gestionezi. Să îți pară rău că nu ți-ai ascultat inima atunci când ai ales iubirea. Îmi spunea cineva că iubirea se învață, așa cum înveți orice e nou, dare eu l-am contrazis, în sinea mea, căci pe atunci nu aveam curajul să fiu liberă de ochii sociali, și i-am spus răspicat:” – Cum e posibil ca omul să învețe să iubescă dacă omul în sine este iubire, iar el a venit cu sentimentul la purtător? ”. Mi-am răspuns în timp singură la această întrebare. Se pare că omul care nu se cunoaște pe sine nu este capabil sa se iubească în esență, ci în aparență, și cum nu poți să te iubești pe tine, nu știi să iubești nici pe altul.

Ai voie să te schimbi, să faci ceea ce trebuie pentru a deveni cine vrei tu sa fii. Schimbarea e oricând, puterea este în tine. Vizionează în fiecare seară ce ai realizat până acum. Observă-te și vezi dacă ești mulțumită cu tine. Dacă nu, ai curaj și îndrăznește să dansezi cu sufletul atunci când din “întâmplare” auzi melodia ta preferată, ai putere să spui NU atunci când nu vrei să te mai doară, ai determinarea să te simți bine, pentru că este al naibii de plăcut. Cât de frumoasă ești, femeie, în brațele tatălui tău, sub ochii fratelui tău, în amintirea iubitului tău, în inima soțului tău, în viața copiilor tăi, în zâmbetul nepoților tăi. Rămâi iubită! (Rotaru Oana – Clasa a IX-a, Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”)

 

Ce reprezintă „frumosul”?
Ceea ce este frumosul pentru noi astăzi, elenii numeau Kalón, iar latinii – pulchrum. Acest ultim termen a dispărut în latina renascentistă, lăsând locul unui cuvânt nou bellum (de la „bonum”, diminutivat „bonellum”, abreviat – „bellum”) devenit în italiană „bello”, în franceză – beau, iar în engleză beautiful. În română s-a păstrat termenul frumos în care se recunoaște ușor latinescul formosus.
Frumosul diferă de la o persoană la alta. Iar ca să susțin acest argument am ținut cont atât de părerea mea, dar și de părerea profesorului Pălie (de care vom aminti și mai târziu): „Frumosul este o categorie estetică care face parte din cele 3 grupe: frumosul, grațiosul și sublimul. Frumosul reprezinta categoria estetică ce argumentează un subiect. Grațiosul definește imagina umană ca fiind o femeie grațioasă, iar sublimul reprezintă imaginea angelică ce contopește și definește spațiul și timpul”.
În definitiv ce este frumosul? Ceea ce ne place? Nu … ne place pizza (bun, în majoritatea cazurilor), dar o putem considera frumoasă? Hmm … nu prea cred. Frumosul reprezintă un stil de viața, un mod de a trăi și a te face remarcat. În concluzie, frumusețea nu este ceea ce ne place (aceasta în majoritatea cazurilor de ordin biologic), ci este ceea ce ne descoperă amprenta Divinității, care ne apropie de Divinitate.

Mă consider o persoană atrasă de frumos, iar aici nu vorbesc doar de frumusețea fizică, pentru că știți și voi, ea este trecătoare, ci mai cu seamă vorbesc de frumusețea sufletească. Mereu am apreciat un suflet sensibil, cald și pur.
Frumosul este totdeauna perceput în cadrul relației dintre cel ce conștientizează și ceea ce este contemplat și considerat de respectiva persoană ca fiind frumos. Perceperea frumosului este strâns legată de particularitățile psihice, mentale și spirituale ale ființei respective.
Frumosul, indepedent de realitatea sa, este reprezentarea în conștiința omului a proprietăților și caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune și înălțătoare ale obiectului, realității sau ființei percepute.
Însă frumusețea nu se aplică doar la persoane, ea poate veni din tot ceea ce ne înconjoară, ca atare stă o teorie pe cât de cuprinzătoare, pe atât de longevivă cu privire la frumos este numită de acest teoretician „Marea teorie”. Cei ce-au inițiat-o au fost pitagoreicii, dar ea a străbătut, după aceea, timpurile, rămănând aproape nemodificată până în secolul al XVII-lea european. Ea are, totodată, calitatea că se aplică și plasticii și muzicii deopotrivă. Deci în concluzie, frumosul se referă și la artă. Se vorbește despre arta ca despre întruchiparea frumosului, iar despre frumos ca fiind cea mai înalta distincție.

Arta e un subiect complex, cu foarte multe ramuri, una dintre ele fiind pictura.
Prin arta picturii autorul își crează propria lume, prin proprii ochi. El își exprimă liber sentimentele într-un mod unic și spectaculos. Secretul e că noi trebuie să privim dincolo de ceea ce este redat pe pânză, trebuie să pătrundem adânc în povestea expusă grandios și să privim sufletul pictorului, pentru că DA, la baza oricărui tablou sunt acumulate trăirile acelei persoane.
Citându-l pe Constanti Stanislovaski: „Arta este ordine, armonie.” Îi puteți da dreptate? Eu una da, iar dacă pe voi nu va convins, haide-ți să facem un mic experiment. Asultați melodia voastră preferată sau citiți o carte care va captat atenția ori de ce nu, priviți un tablou impresionant. După ce ați terminat, amintiți-vă ce se auzea in preajma voastră. Nu cumva domina liniștea? De ce? Deoarece așa cum zicea Stanislovaski, arta chiar reprezintă armonia sufletului.
Cel mai cunoscut tablou din lume este, după cum bine știți, Mona Lisa. Deși este o pictura de circa 77×53 cm, opera lui Leonardo da Vinci a făcut înconjurul lumii. Evident Mona Lisa depășește caracterul de portret al unei persoane, oricât de interesant ar fi și se ridică la valori generale și semnificații ample pe planuri multiple.
Aceasta ne este prezentată de la talie în sus, cu brațele îndoite. Chipul îi este surprins din față, iar ochii privesc într-o parte. Tocmai asta o face fascinantă, pentru că trebuie să recunoaștem, muza pictorului nu este de o frumusețe răpitoare, însă misterul privirii ei atrage privitorul, acesta încercând să-și dea seama la ce se uită distinsa prezență. Totul este lăsat la imaginația noastră, deschizându-ne astfel poarta spre cunoaștere.

 

Profesorul Toni Pălie

După cum v-am anunțat și mai sus, am ales astăzi să vi-l prezint astăzi pe profesorul de desen al Colegiului National Gheorghe Rosca Codreanu, Toni Pălie. După părerea mea acesta poate fi un exemplu atât pentru pictorii contemporani, cât și pentru oameni, dând dovadă de un suflet cald și de o aură pozitivă, luând din jur doar ce este frumos și benefic vieții.
S-a născut pe data de 12 iulie 1963 la Bârlad. Provine dintr-o familie în care arta este la ea acasă, fiind fiul unui pictor decorator. Toni Pălie a absolvit Academia de Arte Decorative si Desing Nicolae Grigorescu din București și s-a făcut remarcat în Canada, Franța, Austria, Germania, primind chiar aprecieri de la Salonul Mondial de Artă de la Milano, datorită lucrărilor sale. Nu are de gând să se oprească aici, vrând să urmeze cel mai probabil și un master în domeniu.
Reprezentând sursa mea directa la viața prin prisma artei, am decis să vă comunic și dumneavoastra părerea dânsului despre aceasta complexă tema, arta.
„Arta este o formă, o dimensiune în timp și spațiu ce alcătuiește o imagine, definește o formă și un conținut plastic. Forma de expresie în artă subliniază istoria unei civilizații dispărute, și cea în care trăim. De-a lungul timpurilor, artiștii au căutat diferite forme, prin culoare, prin sculptură sau prin arhitetură. Modalitatea de transcendență într-o sinteză a unor forme și spațiu este definită printr-o geometrie și un calcul matematic exact. O operă de artă poate fi catalogată și privită ca o imagine, ca o sinteză a unei viziuni propusă de artist spre a o picta pe pânză. Noțiunea de frumos poate fi definită aprioric în context cu realitatea cotidiană prin creații vestimentare, prin vizualizarea unor opere din antichitate și inexplicabile în zilele noastre, spre exemplu metode prin care au reușit acum circa 5.000 de ani să se construiască temple sau edificii, sanctuare destinate unor zei. Opera de artă în sine este imaginea fundamentală a omenirii prin faptul că fiecare epocă reprezintă o istorie, fiecare istorie reprezintă un personaj din acea perioadă, iar noi toți reprezentăm o civilizație. În pictură culorile redau armonia prin combinarea celor calde cu cele reci, dar tot în același timp ele unifică spațiul și timpul. Pretențios spus, dar mijloacele prin care un artist definește o operă, având funcție de creator, întodeauna rupe realul cu irealul”.
Termin cu arta și revenin la frumos, pentru a putea concluziona acest articol.
Frumosul se află în ochii privitorului. Frumosul nu se recunoaște, nu se învață sau se arată, frumosul se simte, după regulile interioare ale fiecăruia. ((Ștefania Bianca Oatu, clasa a IX- G, Științe sociale)