Est News

Vladimir Putin ordonă începerea retragerii forțelor ruse din Siria: „Obiectivele au fost atinse”. Reacția lui Bashar al-Assad

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, luni după-amiază, începerea retragerii „celei mai mari părți” a forțelor ruse din Siria, afirmând că obiectivele operațiunilor au fost atinse. 

Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei ședințe organizate la Kremlin, cu membri ai conducerii armatei ruse, că retragerea efectivelor ruse din Siria va începe marți.

„Cred că obiectivele stabilite de Ministerul rus al Apărării au fost, în linii generale, atinse. De aceea, am ordonat începerea retragerii celei mai mari părți a forțelor ruse din Siria începând din 15 martie”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenției TASS.

La reuniunea desfășurată la Kremlin au fost prezenți inclusiv ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și cel de Externe, Serghei Lavrov.

„Armata rusă a dat încă o dată dovadă de profesionalism și de muncă de echipă”, a subliniat Putin, precizând că bazele militare ruse din Tartus și Khmeimim „își vor continua normal activitățile”.

„Militari ruși vor rămâne în Siria pentru monitorizarea aplicării acordului de încetare a focului”, a adăugat Putin.

Rusia a lansat în octombrie 2015 operațiuni militare în Siria, în principal raiduri aeriane, pentru susținerea Administrației Bashar al-Assad. Moscova susține că vizează exclusiv poziții ale rețelei teroriste Stat Islamic, deși Occidentul denunță raiduri care au vizat grupuri insurgente siriene.

Decizia de începere a retragerii efectivelor a fost luată la doar două săptămâni de la intrarea în vigoare a unui armistițiu în Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește, conform estimărilor ONU, 270.000 de morți.

Președinția Siriei: Rusia va continua să ofere susținere Administrației Bashar al-Assad

Administrația Bashar al-Assad va continua să beneficieze de susținerea Moscovei, a anunțat luni seară Președinția Siriei, imediat după ce Rusia a decis începerea retragerii „celei mai mari părți” a forțelor militare.

„Siria și Rusia au convenit, în cursul unei conversații telefonice între președinții Bashar al-Assad și Vladimir Putin, să diminueze numărul forțelor aeriene ruse, în contextul încetării ostilităților”, a transmis luni seară Președinția siriană.

„Partea rusă va continua să susțină Siria în combaterea terorismului”, a adăugat Președinția de la Damasc, care îi consideră „teroriști” atât pe membrii rețelei fundamentaliste Stat Islamic, cât și pe insurgenți.

„Începerea retragerii forțelor ruse intervine în contextul succesului înregistrat de armata siriană, susținută de forțele aeriene ruse, în restabilirea securității în multe regiuni din Siria”, precizează instituția.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version