Est News

Șapte elevi din Văleni, intoxicați cu monoxid de carbon in timpul orelor de curs

Șapte copii au fost transportați astăzi la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce au suferit o intoxicație cu monoxid de carbon la o școală din comuna Văleni. Copiii sunt în afara oricărui pericol, susține managerului Serviciului de Ambulanță Urgență Județean Vaslui, Aurora Popa.

”Cei șapte elevi sunt conștienți și au o stare generală bună. Au fost transportați cu mai multe autospeciale la Spitalul Județean de Urgență, unde vor fi supuși unor investigații medicale”, a declarat Aurora Popa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Petru Iftene, incidentul s-a produs din cauza unei sobe care nu a fost curățată corespunzător. Vom reveni cu amănunte.

Exit mobile version