Est News

Deși a înjunghiat-o, o femeie din Fălciu și-a iertat concubinul!

de Răzvan CĂLIN

După o banală ceartă, individul a lovit-o cu un cuțit în umăr. Cu toate acestea, femeia a refuzat să depună plângere împotriva agresorului. Autoritățile au decis să scoată copilul de 1 an și patru luni din acel mediu periculos și l-au plasat în regim de urgență.

Încă un caz de violență domestică petrecut recent într-un sat din comuna Fălciu vine să arate cât de adânc este răspândit acest fenomen social. O femeie în vârstă de 30 de ani, din satul Copăceana, a fost înjunghiată de concubin, într-un acces de furie necontrolată. Deși a necesitat îngrijiri medicale și a fost internată preț de o zi în spitalul din Bârlad, femeia nu a dorit să depună plângere împotriva agresorului. Mai trist este că la mijloc este și un copilaș în vârstă de numai un an și patru luni, rodul a ceea ce a fost cândva povestea de dragoste dintre cei doi adulți.

Scandalul s-a consumat pe 16 martie, în jurul orei 18.30, în locuința celor doi tineri din satul Copăceana, comuna Fălciu. La un moment dat, între Ioana R. și concubinul său, Costică C., de 32 de ani, a izbucnit un scandal. Se pare că, în ultimul timp, între cei doi situația era tot mai tensionată, astfel de certuri având loc destul de frecvent. Certuri care se consumau fără a mai ține cont și de prezența copilului or, un băiețel în vârstă de numai un an și patru luni. La fel s-a întâmplat și pe 16 martie, numai că de această dată, iubitul femeii a avut o reacție extrem de violentă: într-un acces de furie oarbă, individul a pus mâna pe un cuțit și fără să stea prea mult pe gânduri a înjunghiat-o în umărul stâng. Femeia a reușit, în ciuda durerilor pe care le suporta, să sune la 112 și în scurt timp, la fața locului, au sosit echipaje ale Stației de Ambulanță Bârlad și Poliției Fălciu. Ambulanțierii i-au acordat primul ajutor, după care au transportat-o la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” unde a fost diagnosticată cu ”plagă tăiată prin agresiune regiunea scapulară stânga”. Din fericire, rana nu a fost foarte gravă, căci după numai o zi de tratament în spitalul bârlădean, femeia a fost externată și a plecat acasă. Cum polițiștii din Fălciu deschiseseră un dosar de cercetare penală în acest caz, Ioana R. a fost invitată la sediu pentru a oferi declarații amănunțite. Numai că, spre mirarea tuturor, femeia a refuzat să ofere orice alte informații în plus și, mai mult, nu a dorit să depună plângere împotriva celui care a înjunghiat-o.

”Într-o primă fază, colegii au demarat cercetări în acest caz, dar după ce femeia s-a externat, ea a refuzat, pur și simplu, să depună plângere împotriva concubinului agresor. În acest condiții, nu se mai poate vorbi de urmărire penală sau dosar penal împotriva acestuia”, ne-a declarat comisarul Ștefan Sofrone, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

O poveste similară cu a bârlădencei Liliana Chiribou! Să sperăm că nu va avea același final!

Este un caz tipic de violență domestică în care victima, deși trăiește un veritabil calvar, refuză să dea agresorul pe mâna legii. Cât despre motivele care le împing pe victime să se complacă într-o asemenea situație, specialiștii vorbesc despre teamă, incapacitatea de a lua poziție împotriva agresorului, ba chiar, de multe ori, un soi de resemnare în fața unei situații pe care o consideră inevitabilă și de neevitat.

Revenind la cazul de la Fălciu, trebuie spus că autoritățile au putut totuși lua măsuri măcar în cazul copilașului celor doi. Încă de pe 16 martie, autoritățile au decis ca micuțul să fie scos din acel mediu și astfel a fost plasat în regim de urgență unui asistent maternal profesionist.

”Urmare a acestui episod de risc pentru sănătatea și dezvoltarea copilului, s-a luat această măsură în regim de urgență. Acum, copilul este securizat și urmează să vedem ce măsuri vom întreprinde pe viitor. În cadrul evaluării detaliate a cazului, se vor purta discuții cu toți cei implicați. Prin urmare, vom explica mamei riscurile și repercursiunile pe care le implică violența domestică, dar îi vom arăta și modalitățile în care instituția noastră, prin specialiștii ei, îi pot oferi ajutor și sprijin pentru a depăși acest moment delicat din viața sa. Din păcate, este foarte adevărat că în multe cazuri victimele violenței domestice refuză orice ajutor și refuză să-i aducă în fața legii pe agresori. Iar asta, în multe situații, are urmări și mai neplăcute ulterior”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

Anual, în județul Vaslui sunt înregistrate sute de cazuri de violență domestică, ceea ce ne clasează, din nefericire, pe locurile fruntașe între regiunile țării la acest capitol. Sute de copii și femei trăiesc zilnic un calvar greu de descris în cuvinte, în timp ce autoritățile par că pierd luptă după luptă din acest război. Și mai grav este că, în multe cazuri, astfel de cazuri au avut un sfârșit sângeros în care agresorii, iertați în repetate rânduri de victime, le-au ucis cu bestialitate tot în urma unor accese de furie. Ultimul caz de acest gen a fost cel al bârlădencei Liliana Chiribou (52 de ani) care a sfârșit înjunghiată sub o ploaie de lovituri cu cuțitul (34) aplicate de soț, Ștefan Chiribou. Cazul este oarecum similar cu cel de Fălciu pentru că, într-o primă fază, Liliana Chiribou a depus plângere la Poliția Bârlad în decembrie 2015 împotriva soțului violent, dar, la scurt timp, și-a retras-o. Din păcate, pe 24 ianuarie 2016, bărbatul a atacat-o chiar în timp ce femeie era la serviciu (lucra într-un bar din oraș) și a înjunghiat-o mortal cu o furie greu de descris. Putem doar spera ca povestea Ioanei R. din Copăceana, Fălciu, să nu aibă un asemenea final dramatic!

Exit mobile version