Formația HC Vaslui întâlnește sâmbătă, de la ora 17:00, Danubius Galați, în penultima etapă a sezonului regulat al Ligii Naționale de handbal masculin. Vasluienii caută victoria pentru a reveni pe locul 10.
În meciul din tur cu gălățenii elevii antrenați de Sandu Iacob și Alexandru Axinte au învins clar, scor 32 – 20. Rezultatul din retur ar trebui să fie tot o victorie dacă ținem cont de faptul că singurul rezultat pozitiv al gălățenilor este unul de egalitate. Ei au cea mai slabă apărare din campionat, cu 782 goluri primite, iar cele 581 de goluri marcate alcătuiesc zestrea cea mai slabă din cele 14 echipe.
Foarte important în economia clasamentului este și meciul dintre Energia Târgu Jiu și Minaur Baia Mare. Victoria baimarenilor este crucială pentru vasluieni din două motive. Primul este că s-ar putea distanța la trei puncte de gorjeni și ar scăpa de emoțiile disputării meciurilor de baraj. Iar cel de-al doilea este că dacă băimărenii ajung în play-out, vasluienii ar pierde puncte, pentru că au fost învinși în ambele partide cu aceștia. Minaur a ajuns în postura de a avea emoții pentru calificarea în play-off după ce au fost învinși în meci direct de urmăritorii lor, Dunărea Călărași. Astfel, echipa antrenată de Aihan Omer a acumulat 32 de puncte și s-a apropiat la doar unul de campioana din ediția trecută. Vasluienii vor fi motivați și în ultimul lor meci, în care vor întâlni chiar formația Dunărea Călărași, care amenință locul opt al baimărenilor. Minaur întâlnește în ultima etapă formația HC Adrian Petrea Reșița, ocupanta locului șapte. (G.P)