Atleta Mihaela Petrea, a primit, luni, 14 martie, titlul de „Cetățean de onoare” al comunei sale natale, Perieni. Sportiva este antrenată la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad de profesorul Lucian Bolgar, care a fost alături de ea la festivitate. A primit din partea primarului Vasile Roșca o diplomă, o plachetă de onoare a
Sportiva, care are 20 de ani, a cucerit nenumărate titluri la concursuri naționale și internaționale. Ultimele rezultate ale acesteia au venit chiar luna trecută, când a cucerit aurul, la tineret, în cadrul Campionatelor Naționale de atletism în sală, la probele de 1.500 și 3.000 de metri. În 2015 a obținut argintul cu echipa la Campionatul Balcanic de Cros din Croația. În 2014, în cadrul aceleiași competiții, a obținut bronzul la individual și aurul cu echipă. Tot în 2014, a devenit și prima atletă pregătită la CSS Bârlad care s-a calificat la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori 1, care a avut loc în Statele Unite ale Americii.
În 2013 a câștigat la Campionatul Balcanic din Turcia aurul la individual, iar în 2012 a cucerit bronzul cu echipa la Campionatul Balcanic de Alergare Montană din Bulgaria. (G.P)